Vladimir Putin pescuieşte în ape tulburi, în Republica Moldova

Share

Vladimir Putin pare atât de disperat, încât este dispus să pescuiască în ape tulburi, iar în Moldova are toate condițiile, susține istoricul Cosmin Popa.

Popa, fost director al agenţiei de presă NewsIn, acum 15 ani, mai spune că asistăm la prăbușirea sistemului de securitate organizat de Rusia, în fosta URSS.

Rusia, afirmă istoricum, nu va putea supraviețui ca mare putere, decât dacă trece prin schimbări compatibile cu Occidentul.

Totodată, spune Cosmin Popa, între Moscova și Budapesta funcționează cel puțin o alianță ideologică, iar regimul lui Viktor Orban seamănă din ce în ce mai bine cu cel al lui Vladimir Putin.

Popa este specialist în probleme ruse și sovietice și cercetător științific la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga”.

Principalele declarații ale lui Cosmin Popa

”În momentul de față, asistăm la prăbușirea sistemului de securitate organizat de Rusia pe teritoriul fostei URSS, menit nu atât să asigure apărarea acestor țări, cât mai ales controlul politic și militar al Rusiei asupra lor.”

“Rusia nu mai este capabilă, politic și militar, să joace rolul de garant al securității membrilor organizației politico-militară pe care o patronează, anume Tratatul Colectiv de Securitate.”

“Când rușii vor înțelege că propria libertate și prosperitate sunt mai importante decât prestigiul imperial, când nu vor mai confunda voit respectul cu frica, și vor accepta că statutul de mare putere nu trebuie să excludă practicarea libertăților cetățenești, atunci Rusia își va găsi drumul către comunitatea internațională.”

“Concepția cu privire la menținerea statu-quoului între Chișinău și Tiraspol are nevoie de forme noi de exprimare, care măcar să poziționeze clar lucrurile, în noul context politic și militar.”

“Transnistria nu mai poate cere „negocieri” cu Chișinăul, fără să țină cont de schimbările aduse de război.”

“Vechile cadre de „rezolvare” a problemei transnistrene nu mai sunt valabile, pe de-o parte, iar pe de alta, Chișinăul trebuie să se pregătească pentru închiderea acestui referendum, în contextul războiului din Ucraina, nelăsând ca totul să depindă de rezultatul acestuia.”

“Regimul premierului Viktor Orban începe să semene din ce în ce mai bine, cel puțin în declarațiile sale, cu cel al lui Putin.”

“Ungaria îmi pare că se află în stadiul în care se afla Rusia, în urmă cu un deceniu, când regimul Putin părea că vrea doar să modernizeze Rusia, restaurând mândria națională a rușilor, dar fără a prezenta un pericol pentru lumea exterioară.

“În momentul de față, între Moscova și Budapesta funcționează cel puțin o alianță ideologică, susținută de o componentă energetică, ce are un substrat politic evident.
Ungaria pare că dorește să schimbe contextul în care evoluează.”

“Punctul nevralgic al strategiei lui Viktor Orban este că a pus toate mizele strategice pe un lider politic ce se află în conflict permanent cu rațiunea și realitatea; Putin.”

“Rusia poate deveni puternică doar pe un fond european dominat de frici, dificultăți economice și conflicte sociale. Iarna care va veni va aduce cu sine un adevărat război al nervilor, însemnând un adevărat test de anduranță pentru economiile și societățile europene.”

“Lovitura pe care Moscova lui Putin vrea să o dea lumii trebuie să fie rapidă și devastatoare, dar dacă lumea va rezista, regimul său se va prăbuși ca un castel de cărți de joc”.

Share