home EVENIMENT, POLITICA Violeta Alexandru, plângere penală contra Gabrielei Firea

Violeta Alexandru, plângere penală contra Gabrielei Firea

Share

Violeta Alexandru, preşedintele PNL Bucureşti, anunţă că depune acţiune în Justiţie împotriva Gabrielei Firea, a unui consilier general şi a doi funcţionari din conducerea Primăriei Capitalei.

Motivul este că aceştia au refuzat să pună pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului General proiectele prin care urmau să fie schimbaţi trei consilieri aleşi pe listele PNL, dar care nu mai sunt membri ai acestui partid.

Liberalii îi acuză pe cei patru de abuz în serviciu şi susţin că menţinerea celor trei consilieri are scopul de a asigura o majoritate pentru a trece proiectele susţinute de PSD.

Reprezentanţii PNL Bucureşti au anunţat că vor acţiona în instanţă pe cale civilă şi că au depus plângere penală pe numele primarului general Gabriela Firea, pe numele şefului Direcţiei Juridice din Primăria Capitalei, Mariana Brod, al secretarului general al Municipiului Bucureşti, Georgiana Zamfir, dar şi împotriva consilierului general Marius Adrian Pavel, care a condus şedinţele de Consiliu General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Aceştia au refuzat să pună pe ordinea de zi a şedinţelor CGMB proiecte de hotărâri privind schimbarea a trei consilieri aleşi pe listele PNL dar care nu mai sunt membri ai acestei formaţiuni politice.

“Din decembrie şi ulterior din mai, PNL a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti să ia act de ieşirea din Consiliu a celor trei consilieri şi să pună pe ordinea de zi propunerea de validare pentru următorii din lista de supleanţi.

Acţionarea în instanţă nu este pentru mine un scop în sine Gabriela Firea prin refuzul sistematic de a pune pe ordinea de zi acest punct ne-a pus în situaţia de a apela la instanţă pentru că apreciem că este dreptul bucureştenilor să aibă acolo oameni care să le reprezinte interesele.

Apreciem şi rămâne să decidă instanţă ca Primăria Capitalei prin Gabriela Firea şi cei care organizează ordinea de zi şi şedinţele de Consiliu comit un abuz prin faptul că refuză să pună pe ordinea de zi aceste puncte vizând înlocuirea consilierilor generali” a declarat Violeta Alexandru sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

Aceasta a acuzat-o pe Gabriela Firea că “încearcă să controleze Consiliul General prin slăbirea forţei partidelor din opoziţie”. “Ne aşteptăm la abuzuri în continuare, la folosirea discreţionară a banilor publici” a precizat aceasta.

Liderul PNL Bucureşti a făcut un apel către cei care lucrează în Primăria Generală a Capitalei, astfel încât aceştia să aducă la cunoştinţa oamenilor informaţii privind modul în care s-au cheltuit fără discernământ banii publici.

La rândul său, liderul consilierilor generali ai PNL din CGMB, Stelian Bujduveanu, a declarat că “subiectul plângerii penale este abuzul în serviciu”, pe care actuala administraţie l-ar fi comis.

“Am încercat pe cale amiablă, am încercat pe cale administrativă, am atacat la Prefectură, dar nu putem sta deoparte, să lăsăm actuala administraţie să-şi bată joc de votul bucureştenilor, să-şi bată joc de noi toţi cetăţenii care suntem de bună credinţă,” a declarat Bujduveanu.

Acesta a precizat că are informaţii conform cărora în ultimele luni de mandat actuala administraţie doreşte să treacă proiecte pentru care are nevoie de majoritate absolută, iar acestea ar fi motivele pentru care nu se doreşte schimbarea celor trei consilieri.

Share