home EVENIMENT, POLITICA Violeta Alexandru începe schimbările la Inspectoratul Teritorial de Muncă

Violeta Alexandru începe schimbările la Inspectoratul Teritorial de Muncă

Share

Violeta Alexandru acţionează în continuare. Inspectorii din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă (ITM) din judeţe nu îşi exercită rolul de apărare a drepturilor angajaţilor.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Aceştia ar trebui să semnaleze încontinuu probleme în domeniul contractelor de muncă şi mai ales în domeniul securităţii în muncă, a declarat ministrul demis al Muncii şi Protecţiei Sociale.

Aceasta a subliniat că nu îi trimite pe inspectorii ITM să declanşeze controale cu ţinta de a impune amenzi sectorului privat, însă activitatea acestora e invizibilă în prezent.

„Sunt foarte implicată în urmărirea eficienţei Inspecţiei Muncii. Avem mari probleme în privinţa desfăşurării activităţii inspectorilor ITM din judeţe. Sunt în plin proces de evaluare. Sunt diferenţe între judeţe, dar în esenţă activitatea lor pare o activitate mai degrabă bifata pe hârtie şi nu în sensul de a contribui în mod real, desigur cu parcurgerea tuturor elementelor de tip consiliere-avertizare.

Nu spune nimeni că trebuie să se declanşeze un control cu ţintă clară de a da amenzi sectorului privat, spun doar că activitatea lor este invizibilă în acest moment, că nu-şi exercita rolul de a apăra drepturile angajaţilor, care ne semnalează încontinuu probleme în domeniul contractelor de muncă şi mai ales în domeniul securităţii în muncă.

Aş vrea să-i văd mai implicaţi în comunitate şi nu să-mi trimită rapoarte, cifre peste cifre ca să bifeze activitatea. Aş vrea să-i văd că revin la cei pe care i-au evaluat şi că verifica în ce măsură s-au respectat recomandările prinse în raportul de verificare”, a afirmat ministrul Muncii

Share