VIDEO Insula Şerpilor a fost bombardată de avioane Su-27 ale Ucrainei

Share

Noi imagini cu Insula Şerpilor, făcute publice. arată lovituri ale armatei ucrainene, de data aceasta cu avioane de luptă Suhoi 27 (nu cu drone Bayraktar, ca până acum), contra pozițiilor rusești.

Clipul postat pe rețelele de socializare – filmat de o dronă Bayraktar TB2, ce supraveghea operațiunea- arată cum bombele fac ravagii asupra pozițiilor rusești de pe stânca strategică din Marea Neagră.

Forțele Aeriene NATO ajută Forțele Armate ale Ucrainei să țină sub control Insula Șerpilor, fiind implicate în eliminarea invadatorilor ruși prin raiduri aeriene.

Ca urmare a unor astfel de acțiuni, mulți invadatori au fost înlăturați de pe insulă și pozițiile inamice au fost distruse, spun unele surse din Ministerul Apărării al Ucrainei. conform Ziare.com.

Cele două avioane vin la altitudine foarte mică, dinspre sud, și se vede cum folosesc și contra-măsuri, dispozitive lansate pentru a deturna eventuale lovituri antiaeriene.

The War Zone remarcă faptul că avioanele aruncă bombe la o altitudine minimă, obținând ceea ce par a fi lovituri directe asupra complexului principal al insulei, asupra clădirilor de deasupra digului și asupra punctului estic.

La capătul estic al insulei se produc cel puțin două explozii secundare majore, sugerând o lovitură asupra zonei de depozitare a munițiilor și/sau a combustibilului, înainte de o explozie mai mare în apropierea centrului insulei.

Din unghiul limitat pe care îl avem asupra atacului, aceasta a fost o operațiune cu risc foarte ridicat, nu doar din cauza amenințării din partea inamicului, ci și din cauza exploziilor provocate chiar de avioanele ucrainene munițiilor rusești.

Share