home EVENIMENT, POLITICA VIDEO Dominic Fritz. Timișoara și Timiș au devenit fief USR PLUS

VIDEO Dominic Fritz. Timișoara și Timiș au devenit fief USR PLUS

Share

Dominic Fritz, cadidatul USR PLUS, este noul primar al Timişoarei. El l-a învins categoric pentru Nicolae Robu (PNL).

Dominic Fritz a spus că alegerea sa în funcția de primar al Timișoarei „încheie definitiv tranziția post comunistă în Timișoara și poate și în România”.

El a spus că urmează să aibă discuții cu PNL cu privire la colaborare, deoarece USR-PLUS mai are nevoie de un singur loc de consilier, pentru a avea majoritate în Consiliul Local.

„Această victorie, care a fost clară, peste 53% au votat cu mine, și alianța USR-PLUS a luat peste 40% pentru consiliul local. Este o victorie unică, care încheie definitiv tranziția post comunistă în Timișoara și poate și în România.

Nu am avut de-a face cu comunismul și post-comunismul, am venit prima oară în 2003, atunci nu vorbeam română. Este o poveste care a început după ce am terminat liceul în Germania, am crescut într-o familie germană fără nicio legătura cu România.

Am lucrat un an într-o casă de copii, înainte să merg la facultate am vrut să dedic un an din viața mea celor defavorizați. Am tot revenit în România, am fondat o asociație, am construit multe proiecte culturale, m-am implicat și la proteste în 2017.

Pentru că am lucrat 10 ani în administrația publică, am vrut să pun umărul la această schimbare în bine. La revoluția bunei guvernări, vrem să deschidem și să digitalizam administrația, care să fie mai aproape de oameni”, a spus Dominic Fritz, la Digi24.

El a explicat că subiectul spațiilor verzi reprezintă „cu siguranță o prioritate în administrația mea”.

„Acum este prioritar să-mi constitui echipa, să fac o majoritate în consiliul local, pentru că ne lipsește o persoană să avem majoritate. O să discutăm cu timișorenii, cu rectorii universitari, cu mediul privat, mediul sanitar, care vor fi deciziile care trebuiesc luate.

O să punem un mare accent din primele săptămâni pe atragerea fondurilor europene. Cu criza economică care ne va afecta, avem mare nevoie de investiții care să aducă plus valoare”, a subliniat primarul ales al Timișoarei.

Întrebat dacă și cum va colabora cu PNL pe plan local, el a spus că „urmează să discutăm, am vorbit cu Alin Nica, viitorul președinte de CJ, din partea PNL, și în următoarele zile vom discuta cu PNL în ce formă vom colabora”.

Anterior, Nicolae Robu a spus că lasă o moștenire ușoară, iar întrebat despre o moștenire grea, Dominic Fritz a spus că „avem din păcate o situație financiară nu neapărat fericită, aștept cu un pic de neliniște câte facturi sunt neplătite.

Colterm a mâncat cam 100 de milioane de euro în ultimii ani din bugetul local, avem nevoie de un nou început managerial și tehnologic”.

În ceea ce privește mesajele de felicitare pe care le-a primit, el a spus că a fost sunat de fostul președinte german Horst Köhler, al cărui consilier personal a fost, dar și cu Octavian Ursu, românul născut la București și care anul trecut a devenit primarul orașului german Goerlitz.

Întrebat dacă a fost felicitat de președintele Klaus Iohannis, primarul ales al Timișoarei a spus că „încă nu am primit un semnal din partea președintelui”.

Share