VIDEO Diana Şoşoacă şi Grigore Cartianu s-au ciocnit dur, la Realitatea PLUS

Share

Diana Şoşoacă a fost invitata lui Bogdan Muzgoci, la resturile emisiuni “Jocuri de putere”, de altă dată, împreună cu Grigore Cartianu.

Scandalul dintre Diana Şoşoacă şi Grigore Cartianu a început de la discutarea acţiunilor publice ale senatoarei, inclusiv de la situaţia minerilor din Valea Jiului.

Şoşoacă a afirmat că a participat la mineriada din 25 septembrie 1991, unde a fost bătută de mineri şi de jandarmi.

„Vorbeşte un om care a fost bătut şi de jandarmi, şi de mineri. Îmi aduc foarte bine aminte, că aveam 15 ani jumătate, când eram cu capul în jos şi mi se dădea efectiv în spate cu bâte, am observat nişte pantofi de lac.

Minerii nu au pantofi de lac, deci cine era acolo între minerii aceştia? (…) Aia a fost o lovitură de stat, şi-au bătut joc de mineri.”

În momentul în care Grigore Cartianu a vrut să intervină în dialogul cu senatoarea Diana Şoşoacă, aceasta a intrat într-un conflict direct cu jurnalistul şi totul a degenerat.

Grigore Cartianu a dorit să prezinte apoi câteva neadevăruri, pe care senatoarea le-ar fi prezentat minerilor, la Lupeni, însă aceasta a intervenit prompt:

„Am să vă rog să vă limitaţi limbajul, dacă tot sunteţi jurnalist. Mie nu îmi spuneţi că sunt neadevăruri!”, a spus Diana Şoşoacă.

Jurnalistul şi-a continuat ideea, spunând că unul dintre neadevăruri este că senatoarea le-a transmis minerilor că în Germania s-au deschis toate minele.

„Minele s-au deschis şi la acest moment dumneavoastră sunteţi plătit de USR!” l-a întrerupt Diana Şoşoacă. „Asta e o calomnie!” a continuat Cartianu.

Punctul culminant a fost atunci când Diana Şoşoacă a citit un articol din presă despre Grigore Cartianu, unde se spunea că jurnalistul îşi trage rădăcinile din fosta Securitate şi că, „de-a lungul timpului, a supt de la Voiculescu, apoi de la Patriciu, acum a devenit mulgătoarea USR. Putoarea la putoare trage”.

„Nu vă e ruşine să invocaţi aceste minciuni? Cum adică Securitate? Sunteţi o nesimţită. O nesimţită ordinară!” a spus vădit nervos Grigore Cartianu, timp în care au început să vorbească unul peste celălalt.

După ce spiritele păreau că încep să se mai calmeze şi în timp ce jurnalistul îşi reluase ideea, spunând că senatoarea a comis o încălcare a legii, în Valea Jiului, pentru că nu a purtat mască şi s-a imbrăţisat cu oamenii din mulţime, senatoarea a reacţionat ironic:

„Cineva care nu cunoaşte legea, nici măcar limitele jurnalismului.”

„Nu fiţi mahalagioacă! Nu e în stare să asculte o frază până la capăt!” a răspuns Cartianu, nervos pentru faptul că a fost întrerupt din nou.

După un schimb de replici, Diana Şoşoacă a plecat, spunând că nu se alătură cu „o asemenea caricatură de jurnalist”.

Share