VIDEO BUGET Daniel Ghiţă (PSD, Filiala K1): Pumnii mei minte nu are!

Share

În timp ce se dezbătea proiectul bugetului de stat, Daniel Ghiţă, fost luptător de K1, parlamentar PSD, avea treabă la galerie.

Deputatul PSD Daniel Ghiță a făcut din nou scandal, în timpul discursului din Parlament al premierului Florin Cîţu. El a zbierat atât de tare, încât a fost nevoie să intervină chestorii, pentru a-l potoli.

„Daniel Ghiță, deputat PSD (da, e deputat), face ca toți dracii prin Parlament; fără mască, cuvinte puține și idei scurte. Și lui, și PSD-ului li se potrivesc cuvintele ‘Pumnii mei minte nu are’. A urmat stand up comedy cu Ciolacu și Firea”, a relatat deputatul USR, Mihai Poliţeanu.

Un alt deputat USR, Filip Hăvârneanu, l-a filmat pe Ghiță în timp ce zbiera.

„Fără mască în Parlament și, ca totul să fie complet, cu țipete în loc de argumente. Cam așa se desfășoară ședința de astăzi, din Parlament, pentru dezbaterea bugetului pentru anul 2021.

Să vă mai spun că cei de la pupitru nu se aud din cauza strigătelor PSD-iștilor, deși cei care țin discursuri folosesc microfonul? Sau că, dacă într-adevăr și-ar dori să modifice proiectul de buget, ar trebui să încerce o dezbatere civilizată?

Vedeți în filmulețul de mai jos doar o frântură din modul în care se petrec lucrurile astăzi, în Parlament”, a notat Hăvârneanu.

Share