VIDEO Andrei Marga, goarne Rusiei: “Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei și României”

Share

Profesorul Andrei Marga, fost ministru și fost rector al Universității ”Babeș-Bolyai”, din Cluj, a făcut o afirmație surprinzătoare pentru mulți, în legătură cu războiul din Ucraina.

Datele biografice ale personajului ar putea să fie o explicaţie a celor spuse de acesta.

Marga este de părere că Ucraina se află în frontiere nefirești și trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei și României.

Acesta a făcut afirmațiile în cadrul unui eveniment desfășurat la Alba Iulia, unde și-a lansat cartea ”Soarta democrației”, în cadrul Târgului de Carte ”Alba Transilvana”.

”(…) Suntem într-o situație absolut specială și o supun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiția, României – Bucovina și Rusiei – Donbasul și Crimeea. Sunt teritorii ale altor țări.

Ne cramponăm, va fi conflict. Să fim foarte limpezi, cât timp nu se rezolvă printr-o discuție și cu America și cu Rusia, Germania, Ucraina și cu China și nu se va ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa.

Nefiind liniște, democrația va suferi”, a spus Andrei Marga, răspunzând unei întrebări pe tema războiului din Ucraina.

Profesorul universitar este de părere că ”ar trebui ca supraputerile Statele Unite, China, Rusia și Uniunea Europeană să aibă o înțelegere pentru o nouă structură de securitate în Europ,a și în lume”.

”Cât timp nu e această structură de securitate, iar toate părțile se înarmează și vin pe câmpul de luptă din Ucraina, nu va fi posibilă democratizarea nici în Ucraina, nici în rest.

Și restul e într-un fel confiscat și deturnat de la democrație”, a completat fostul ministru al Educației.

Marga a completat că știe situația din Ucraina, în condițiile în care a fost la un moment dat responsabilul cooperării cu această țară din partea Guvernului României.

”Acolo mai e mult până la democrație, acolo la ora actuală partidele sunt interzise, televiziunile sunt sub controlul uneia dintre ele. Acolo sunt oameni foarte bogați care pleacă cu banii din țară.

O țară din care marea parte a oamenilor pleacă cu bani, cu tot, n-are cum să fie nici democrație, nici dezvoltată”, a mai precizat fostul rector.

Andrei Marga a mai spus că ”România nu are ce căuta în acest război”, susținând că țara noastră ”are toate resursele să nu sufere cu criza energetică”.

Andrei Marga (76 de ani) este unul dintre cei mai cunoscuți filozofi români, laureat al premiului Herder, în anul 2005.

A fost ministru de Externe al României, în perioada mai-august 2012, ministru al Educației, între 1997-2000, și rector al Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, timp de 15 ani, între anii 1993-2004 și 2008-2012.

În 2012, a fost numit șef al Institutului Cultural Român, dar nu a rezistat mult la conducerea instituției, fiind implicat într-o serie de scandaluri.

În 2015, Tribunalul Maramureș a stabilit definitiv că profesorul universitar a fost colaborator al fostei Securități comuniste.

Share