Victor Ponta vrea la putere cu guvern de uniune naţională

Share

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat că soluţia pentru perioada critică pe care o traversează ţara noastră ar fi un Guvern de uniune naţională.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

El criticat Guvernul Orban, pe care îl acuză de lipsa de viziune, subliniind că Executivul nu a propus măsuri concrete pentru evitarea unei crize economice, ci a preferat să ţină oamenii în casa, fără să prezinte soluţii cu privire la repornirea Economiei, fără să le spună oamenilor dacă se vor majoră pensiile şi alocaţiile, cum vor fi sprijiniţi producătorii autohtoni sau ce se va întâmpla cu cei peste 1.300.000 de cetăţeni reveniţi din străinătate.

„Din punctul de vedere al modului în care s-a raportat statul roman la propriii cetăţeni în aceste 60 de zile, nota mea este nota 4. (…) N-am folosit aceste 60 de zile ca să ne ajutăm cetăţeanul obişnuit, firmele româneşti şi economia românească. Am fi putut să o facem uitându-ne la ce fac alţii, nu trebuia să inventăm noi roată. A fost tendinţa asta tot timpul: amenzi, închis în casă. Asta nu e o gândire de leadership (…); n-am avut pe cineva cu viziune, am avut pe cineva care ne-a spus să stăm în casă şi să ne spălăm pe mâini. Guvernul trebuie să spună ce facem în această provocare uriaşă. (…) Ceea ce eu reproşez în primul rând Guvernului este că a venit la putere nu cu gândul să rezolve problemele ţării, ci cu gândul să câştige alegerile pentru PNL. (…) Din punctul meu de vedere, singura soluţie corectă în luna noiembrie – şi i-am spus şi domnului Iohannis când m-a chemat la consultări şi domnului Orban, şi o cred şi azi cea mai bună – era aceea de a face un Guvern de uniune naţională, un Guvern de criză, format din nişte oameni profesionişti”, a afirmat Victor Ponta într-o emisiune la Antena 3, citat de Agerpres.

În opinia sa, Guvernul Orban nu ar trebui să rămână în funcţie până la alegerile generale, afirmând că ar vota pentru demiterea acestuia.

Ponta a criticat şi atitudinea şefului statului, despre care susţine că nu se comportă ca un preşedinte al României, ci că preşedintele PNL.

„Mie mi se pare că şi azi domnul Iohannis este mulţumit cu ideea că-i preşedintele PNL. Chiar şi conferinţele zilnice în care atacă PSD-ul sunt ale liderului PNL, nu sunt ale preşedintelui României. (…) Faptul că preşedintele ţării zi de zi ataca PSD-ul mi se pare nedrept, mi se pare neproductiv”, a afirmat Ponta.

El a spus că în situaţia politică actuală, în care nicio forţă politică nu are destulă putere în Parlament, ar fi trebuit ca preşedintele Iohannis să propună un premier care să nu fie nici de la PSD, nici de la PNL, o personalitate, care până la alegeri să conducă un Guvern care să gestioneze criza în care ne aflăm.

Referitor la o posibilă fuziune dintre PRO România şi PSD, Victor Ponta a spus că nu poate fi vorba de acest lucru, dar nu a exclus varianta unei alianţe.

„O împăcare, bineînţeles, fuziune, nu. Sunt în PRO România, am tot respectul pentru votanţii PSD şi pentru foarte mulţi oameni din PSD, aşa cum am pentru oameni din alte partide. (…) Cred că în 2024 o să fie un nou USL, care va învăţa din greşelile primului USL şi nu le va mai repeta”, a menţionat Victor Ponta.

Share