Publicaţia americană online The Huffington Post a fost dată în judecată de un grup de bloggeri condus de Jonathan Tasini.
foto: problogger
Jurnaliştii acuză ziarul că profită de pe urma conţinutului postat de ei, practicile de business ale Huffington „fiind înşelătoare”.
Freelancerii au declarat că firma s-a îmbogăţit pe căi ilegale de pe urma colaborării cu ei, şi că au fost minţiţi.
Tasini a precizat că a scris 216 articole, „care au generat numeroase comentarii şi expunere în social media”, dar pentru care nu a primit niciun ban.
Poziţia oficială a The Huffington Post a fost tranşantă: „Solicitările sunt complet nefondate”.
Publicaţia The Huffington Post a fost înfiinţată de Arianna Huffington şi a fost cumpărată de compania AOL cu 315 milioane de dolari.
sursa: Reporter Virtual
