Ucraina, contraofensivă în sud, localităţi eliberate de ocupaţia Rusiei

Share

Ucraina a anunțat că a declanșat mult-așteptata contraofensivă în sudul țării. Anunțul a fost făcut de comandamentul militar din sud, precizează Reuters.

„Astăzi am început acțiunile ofensive în diferite direcții, inclusiv în Regiunea Herson”, a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului sudic, Natalia Humeniuk, citată de postul public de televiziune ucrainean, Suspilne.

Ea a confirmat știrea câteva minute mai târziu, în cadrul unui briefing. Ucraina vorbește de două luni despre o contraofensivă planificată în regiunile sale sudice, ocupate de Rusia.

Humeniuk a declarat că recentele lovituri ale Ucrainei asupra rutelor logistice sudice ale Rusiei „au slăbit fără îndoială inamicul”, adăugând că peste 10 depozite de muniții rusești au fost lovite în ultima săptămână.

Cu toate acestea, ea a refuzat să dea mai multe detalii despre noua ofensivă.

„Orice operațiune militară are nevoie de liniște”, a spus ea, adăugând că forțele rusești din sud sunt „destul de puternice” și au fost construite pe o perioadă lungă de timp.

Comandamentul grupului operațional ucrainean de trupe Kakhovka a raportat că un contraatac ucrainean a spulberat regimentul 109 al „miliției populare” a așa-numitei „DNR”, de pe pozițiile sale defensive.

Se pare că parașutiștii ruși, care au fost trimiși în ajutor, au fugit de pe câmpul de luptă, sub presiunea trupelor ucrainene.

Într-o filmare postată pe rețelele de socializare, un soldat rus al „regimentului 109 al miliției populare din DNR”, din Regiunea Herson, afirmă că ucrainenii au străpuns prima linie de apărare și folosesc tancuri, avioane și artilerie, împotriva trupelor rusești.

Share