Turcescu pe Twitter despre Dosarul Voicu. Margareta Costea la DNA

Share

Exclusivitate: DNA are 30 de interceptari ale unor discutii Margareta Costea – Catalin Voicu.

Margareta Costea, soacra preşedintelui Senatului Mircea Geoană, s-a prezentat miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiată în calitate de martor în dosarul în care senatorul Cătălin Voicu este acuzat de fapte de corupţie, anunta Monitorul de Suceava.

Margareta Costea a venit la DNA în jurul orei 14.00, fiind însoţită de doi bodyguarzi.

Întrebată de reporterii prezenţi la intrarea în DNA dacă că îl cunoaşte pe senatorul Cătălin Voicu, Margareta Costea a spus doar că vrea să fie lăsată în pace.

În urmă cu o zi, fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, Mircea Ene, a fost audiat de procurori anticorupţie în cazul senatorului Cătălin Voicu, despre modul în care s-au soluţinat două sesizări privind-o pe soacra lui Mircea Geoană, Margareta Costea.

Mircea Ene, coleg cu Dan Chiujdea – şeful Parchetului sectorului 1 Bucureşti, suspendat din funcţie pe perioada mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii -, a fost întrebat despre modul de soluţionare a două sesizări referitoare la Margareta Costea, una vizând un imobil, iar alta o plângere privind dobândirea calităţii de revoluţionar, au declarat surse judiciare.

Potrivit unor surse judiciare, pentru obţinerea certificatului de revoluţionar, Margareta Costea, care ar fi apelat la ajutorul lui Cătălin Voicu, i-ar fi promis parlamentarului că îl sprijină pentru a ajunge ministru de Interne.

Margareta Costea, mama Mihaelei Geoană, a spus recent că dosarul privind certificatul său de revoluţionar a fost închis în urmă cu patru ani, când nu îl cunoştea pe Voicu.

Totodată, procurorii DNA l-au audiat, luni, pe preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în calitate de martor în dosarul lui Voicu.

Numele lui Mircea Geoană este vehiculat în dosarul lui Cătălin Voicu în legătură cu intermedierea unei întâlniri între senatorul PSD Cătălin Voicu şi vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz, potrivit unor stenograme, în care parlamentarul, adresându-se unor persoane, invocă intervenţiile sale în anumite dosare.

În 29 aprilie, Mircea Geoană a declarat că nu a intermediat niciodată o chestiune care să fie nelegală şi a calificat SMS-urile invocate de procurori, dintre el şi vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz, drept “nişte minciuni”.

În 30 martie, senatorul PSD a fost arestat preventiv, fiind acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

“Sunt obosită”, a spus soacra lui Mircea Geoană pentru Agerpres.

Surse judiciare au declarat că, în declaraţia dată în faţa procurorilor, Margareta Costea ar fi spus că s-a întâlnit în cursul anului 2008 cu senatorul Cătălin Voicu, dar doar pentru a discuta probleme exclusiv legate de ajutorarea unor sinistraţi.

De asemenea, ea a explicat că anterior aceste întâlniri nu l-a cunoscut şi nu îl ştia pe senatorul Cătălin Voicu şi că nu ar fi avut cum să îi ceară vreo intervenţie mai ales că plângerea făcută împotriva ei la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a fost făcută înainte să îl cunoască pe acesta.

Share