Toți naufragiaţii de pe Lacul Maggiore lucrau în servicii

Share

Toți naufragiaţii, 21 la număr, ai unei ambarcațiuni scufundate în Lacul Maggiore, din Italia, erau din servicii.

Naufragiaţii de pe Lacul Maggiore erau din servicii

Au murit persoane. Ei aveau în prezent, ori avuseseră anterior legături cu serviciile de Apărare și de Informații israeliene și italiene.

Vasul de 16 metri transporta 23 de persoane, la suprasarcină, când o trombă de apă a lovit, în apropiere, provocând răsturnarea acesteia, conform CNN.

Unii petrecăreți au reușit să înoate până la țărm, iar alții au fost salvați de ambarcațiunile din apropiere.

Citeşte şi: Black Cube şi sfârşitul conspiraţiei concertate contra DNA

Cinci dintre ei au fost duși la spital. Nici unul dintre supraviețuitori nu a suferit răni grave.

La bordul ambarcațiunii se aflau 13 pasageri israelieni și 8 italieni, în momentul în care s-a scufundat. Victimele sunt doi bărbați și două femei.

Victimele italiene au fost numite Tiziana Barnobi, în vârstă de 53 de ani, și Claudio Alonzi, în vârstă de 62 de ani, a confirmat un delegat al serviciilor secrete ale țării.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: Este bine că se discută despre servicii secrete

Un purtător de cuvânt al ministerului israelian de Externe a identificat victima israeliană ca fiind Erez Shimoni, în vârstă de 60 de ani.

Căpitanul ambarcațiunii, a cărui parteneră rusă, Anna Bozhkova, în vârstă de 50 de ani, a murit de asemenea în incident, este anchetat pentru aceste decese, potrivit procurorului italian.

Scafandrii și un elicopter au fost de asemenea folosite în cadrul operațiunii de căutare și salvare, a precizat serviciul local de pompieri.

Se investighează rolul căpitanului

Autoritățile încearcă să scoată barca din lac, după două încercări eșuate. Poliția militară italiană, carabinierii, asistă la anchetă, a declarat procuratura.

“Procuratura nu investighează cine sunt pasagerii de pe barcă, ci doar rolul căpitanului în accident”, a confirmat procuratura.

Biroul premierului israelian a declarat că forțele de securitate ale Israelului au pierdut un prieten drag, în accidentul fatal.

Au pierdut un prieten drag

Corpul lui Shimoni, care era un angajat pensionat al forțelor de securitate, a fost returnat în Israel.

Shimoni pierduse un zbor duminică, împreună cu un alt cetățean israelian, a relatat presa israeliană, iar cei doi nu trebuiau să se afle pe barcă, potrivit procurorului local italian.

Share