A apărut, brusc, pe fondul mult-trâmbițatului slogan pesedist referitor la „mândria de a fi român”, Parcul Tolbuhin. Nu „Parcul Mareșal Tolbuhin”, așa cum ar fi fost corect istoricește, ci doar Tolbuhin.
Partida Rusă, trădătorii şi românii
În capătul dinspre Piața Iancului a bulevardului Pache Protopopescu – cu adevărat un mare primar modernizator al Bucureștiului la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Străpuns de o amintire, am căutat prin colecția mea de cărți poștale și am găsit acea piesă cartofilă din 1953 înfățișând Căminul și clubul muncitoresc din Eforie.
Tolbuhin. Slugărnicie. PSD
În acea vreme de preaplacată slugărnicie stalinistă a regimului dejist de la București, atribuirea denumirii unui înalt ofițer al Armatei Roșii, de foarte tristă amintire pentru români , era în logica politicii și propagandei regimului comunist.
Despre cine a fost și ce a făcut numitul mareșal Tolbuhin, orice cititor sau consilier la primărie poate afla de pe Wikipedia.
Tolbuhin, cel ce-a călcat în picioare Armata Română
Astăzi, când un fost subofițer pitic și fost primar al sectorului 2 al capitalei europene numită București, este vorba despre purtătorul de zeghe, Neculai Contantin Onțanu și-a putut afișa cu nonșalanță gradele de general, cum mai este posibilă evocare toponimică a unuia dintre cei ce au călcat pe față, și fără milă, în picioare Armata Română în perioada dintre 23 august 1944 (răsturnarea regimului Antonescu) și 11 septembrie 1944 (semnarea arminstițiului cu URSS), iar apoi au pus căpăstru roșu întregului popor român?
Alarmă istorică
Dacă inginerul geochimist Mihai Mugur Toader, actual primar pesedist al sectorului 2 nu știe mai multă istorie decât sus-menționatul predecesor, subofițer și purtător de zeghe, atunci măcar la nivelul roz-bombon al primarului general al Capitalei, Gabriela Pandele, ar fi fost firesc să fie tras un semnal de alarmă istorică, fie doar din considerente politicianiste, dacă de mult clamatul patriotism nici nu poate fi vorba.
O decizie toponimică străbate obligatoriu un întreg hățiș birocratic de avize și aporbări, tipic administrației românești, așa încât, fără o puternică influență politică (pesedistă, căci altă putere nu există prin primăriile Capitalei) o astfel de hotărâre de botez nu putea fi luată.
Drept pentru care, eu, ca simplu cetățean al unei capitale europene, întreb, precum mai turmentatul meu predecesor (literar): Cum să fiu mândru că sunt român cu un Tolbuhin in frunte? În rest, părculețul este minunat și foarte necesar oamenilor înghesuiți în pădurea de blocuri ceaușiste.