home POLITICA Partida Rusă, trădătorii şi românii

Partida Rusă, trădătorii şi românii

Acum, după apariţia acestor telegrame diplomatice ale Ambasadei Statelor Unite, putem să spunem că suntem, din punctul de vedere al Federaţiei Ruse, un fel de Republică Moldova mai mare. Iar din cel al SUA o miză geopolitică importantă pentru aliatul nostru politic şi militar.

foto: A3

Există însă multe diferenţe între noi şi statul artificial în care e agregată în prezent o parte din Basarabia: calibru politic, viabilitate, funcţionalitate, afiliere politică internaţională. Ne interesează acum însă o altă diferenţă: gradul de consemnare a Partidei Ruse în viaţa publică.

La moldoveni este la vedere, pe faţă. La noi încă se străduiesc să o facă pe patrioţii. Pentru că, nu-i aşa, eşti mai credibil dacă te dai patriot, oricât de ipocrit ar trebui să fii. Mai ales într-un stat cu un sentiment antirusesc tradiţional extrem de puternic.

Dar mai avem şi o altă categorie de ipocriţi: oportuniştii care şi-au confecţionat un discurs public igienic, pe care au montat cu prezoane o morală şi un cod etic, iar când se întâlnesc cu un emisar al Casei Albe în România aruncă montajul acesta cât colo şi nu au destule cuvinte ca să dea tot din ei.

Să-i luam deci pe rând, acum, după ce fenomenul WikiLeaks a atins şi România. Lucrurile acestea, în viziunea noastră, trebuie să fie scrise.

Ce faci dacă l-ai invitat în casă pe american

Dacă eşti demnitar, politician sau, în general, persoană publică în România şi eşti invitat de un diplomat de la Ambasada Statelor Unite la o discuţie liberă, poţi spune: da, ok, merg, dar nu este absolut necesat să dau tot din mine ca un delator.

Te cenzurezi. Ştii exact cu cine vorbeşti şi ce urmăreşte, nu-i aşa? Este vorba despre politică. Spui că, după părerea ta, lucrurile ar putea să stea aşa şi aşa. Există însă anumite lucruri pe care refuzi să le discuţi, de preferinţă implicit, dar chiar şi explicit. Cu eleganţă, cu zâmbetul pe buze. Nu pentru că aceste lucruri ar fi secrete de stat, aceasta este o prostie, ce e în cablograme nu sunt secrete de stat, ci pentru că ele, unele dintre lucrurile pe care le spui, cele pe care nu ar trebui să i le spui, în general, unui diplomat, sunt bucătărie internă.

Ce faci deci dacă în bucătăria ta şi-a pus mitraliera şi avionul Armata Americană, cu acceptul tău? Îi spui prietenului de peste Ocean de câte ori speli toaleta şi cu ce detergent? Ce-l interesează pe el, de exemplu, antipatiile tale intrapartinice? Ce condimente pui în mâncare,… cum ţi-ai alcatuit opisul cărtilor din bibliotecă,… îi share-uieşti nemăsurat toate hardurile calculatoarelor tale,… îi povesteşti cum a fost când te-ai iubit ultima dată cu femeia ta?…

Bun, de acord, el vrea să ştie dacă mitraliera şi avionul lui sunt în siguranţă la tine şi astfel dacă le va putea folosi în continuare. E dreptul lui. Dar chiar trebuie să-i spui, aşa, tot, să defilezi nud prin faţa lui? Fie şi celui mai bun prieten îi spui tot? Ne punem această întrebare: mai există pudoare, măcar puţină?

Încă odată: îi spui chiar absolut tot? Nici vorbă, există lucruri ce nu se spun niciodată. Şi mai există şi instituţia refuzului. Refuzului de a spune anumite lucruri, de a discuta anumite subiecte ori, finalmente, chiar şi de a merge la o întâlnire cu un diplomat, când intuieşti că te va trage de limbă, ca să facă apoi un raport către Departamentul de Stat şi ştii că eşti slobod de gură.

Te va respecta mai mult pe tine şi ne va respecta mai mult pe noi, pe români, în general, dacă va descoperi că ştii să spui şi “nu”. Pentru că va gândi aşa: dacă îmi spune mie “nu” în anumite lucruri, ştie să le spună “nu” şi altora. E un partener de nădejde. Dacă nu gândeşte astfel, nu este el un partener de nădejde. Acestea fiind zise…

… ce-ar fi dacă s-ar ridica ceaţa?

Există chestiuni importante, grave, asupra cărora trebuie să discutăm public foarte serios, nu sub influenţa cercurilor de interese din Partida Rusă. Vom reveni asupra acestei chestiuni şi noţiuni. De exemplu, condamnarea regimului comunist. Condamnarea oficială a comunismului de către preşedintele Traian Băsescu a fost un pas politic fundamental făcut de şeful statului român, un pas a cărui importanţă nu o realizăm astăzi decât în mică măsură.

S-a acreditat astfel oficial, pentru prima dată după decembrie 1989, că regimul comunist a fost unul criminal. Foarte important! Ca să ne dăm seama cât de important a fost acest gest politic istoric, să rememorăm de exemplu cine şi cum anume făcea scandal în Parlament, de ziceai că urmăreşti versiunea legislativă a filmului “Exorcistul”.

Ce-ar fi dacă de pe temele fundamentale, obsesive ale României de după Ceauşescu s-ar ridica ceaţa? Pentru noi, românii, nu sunt nici astăzi foarte clare unele lucruri. Nu mă refer la claritatea cu care vedem noi sau companionii noştri de idei răspunsul corect la aceste teme publice fundamentale, ci la claritatea cu care vede omul simplu aceste lucruri.

Omul obişnuit a auzit de la unii că lucrurile stau cumva, de la alţii că stau altcumva şi s-a plictisit. Nu mai are timp, nu-l mai interesează. El luptă să supravieţuiască, sunt timpuri grele, e ocupat. Aceasta pentru el este “politică” – şi un regizor, dacă ar turna un film, ar însoţi cuvintele omului de pe stradă cu un gest de lehamite.

Această lehamite contează, are ecou în România profundă. Mai există, în mare, şi două minorităţi, afiliate la cele două realităţi: cea reacţionară, nostalgic-comunistă şi cea pro-Vest, care este, în mare, o mai bună cunoscătoare a realităţilor istorice româneşti şi a legăturilor dintre acestea şi actualitatea românească.

Să exemplificăm pe trei astfel de realităţi paralele româneşti, dramatic diferite, până la conflict ireconciliabil:

1. Dacă Majestatea Sa Regele Mihai I de România e moştenitorul de drept al Tronului României.

Varianta reacţionară: O grupare importantă intoxică opinia publică, aducându-l în faţă (mai mult implicit decât explicit) ca preopinent legitim al lui Mihai I pe un vlăstar bastard al familiei regale române, căruia ritmic i se face campanie la limita presei mondene: Paul, numit de unii, eronat, “Prinţul Paul de România”, fiul lui Carol Mircea cu Zizi Lambrino.

Carol Mircea, care ne-a parasit în anul 2006, era fratele vitreg al Majestăţii Sale Regele Mihai I, ca fiu al Elenei Lupescu şi a lui Carol al II-lea. Traian Băsescu e, straniu, de partea acestui bastard, Paul, aparent pentru că în prezent Casa Regală pare a fi în relaţii bune cu Opoziţia, pe filiera PNL – Principele Radu – fost actor de mâna a doua la Teatrul Naţional din Iaşi, actualmente consort al Principesei Margareta a României.

2. Dacă Majestatea Sa Regele Mihai I de România este erou anticomunist.

Varianta reacţionară: Realitatea alternativă, propusă de propaganda reacţinară, ar fi că Mihai este un criminal trădător de ţară, care a bătut palma cu Vîşinski, omul lui Stalin, trădându-i pe români şi lăsându-i pe mâna ruşilor.

Aberaţiile pe această temă curg râu şi în timp s-a creat un întreg folclor popular, dotat cu tezaure fabuloase şi tablouri de colecţie care au ieşit din ţară cu totul inexplicabil odată cu Regele – chiar dacă suveranul nostru avea, paradoxal, soldat cu armă la uşa compartimentului, precum şi alte scenarii conspirativiste inexistente, în care Sirul nostru ar fi fost implicat, numai bune pentru a fi crezute de către omul simplu şi neinformat.

3. A fost revoluţie, lovitură de stat sau şi una, şi alta în decembrie 1989? Anume cum? Au existat terorişti sau nu? Au fost agenţi străini în România? Care a fost rolul lor?

Diferite adevăruri sunt afirmate şi prezentate public, cu argumente parţiale şi subiective, de diferitele facţiuni, în funcţie de interesele fiecăreia; puţinele cărti dedicate revoluţiei / loviturii de stat sunt ori nerecunoscute de comunitatea istoricilor ca valoroase şi relevante, ori sunt trecute sub tăcere, ca şi cum ar exista un consemn pentru tabu.

Convingerea noastră este că teoriile acestea reacţionare sunt alimentate în continuare cu bună-ştiinţă de către reprezentanţii Partidei Ruse, despre care am pomenit pentru prima dată ceva mai sus. Care a fost foarte deranjată de gestul lui Băsescu, de condamnare a comunismului şi şi-a activat conservele, pentru scenele amintite de exorcist legislativ.

Din ce motiv? De pildă pentru că ar fi foarte periculos pentru marele nostru vecin de la est ca în conştiinţa publică românească să se fixeze nişte adevăruri imuabile. Ca, de exemplu, că Mihai este moştenitorul de drept al tronului – de care Regimul prieten al lui Iliescu l-a scăpat la începutul anilor 1990; că el, Mihai, este un erou anticomunist; că peste Revoluţia de la 1989 a românilor s-a suprapus o lovitură de stat regizată de Kremlin, pilotată de Moscova, prin oamenii acesteia, care au fost printre primii politicieni ce au condus România post-ceauşistă.

Banalităţi pentru unii, mai exersaţi, revelaţii pentru mulţi alţii.

Aceste adevăruri se fixează în conştiinţa publică în momentul în care, oficial, statul român ia poziţie. Astfel de lucruri, odată ce ar fi clarificate – sigur, mai există şi altele, ar necesita o tratare distinctă într-un text de sine-stătător, ar duce în timp la liniştirea opiniei publice, la stabilizarea unui set de criterii publice de morală şi etică socială, economică şi politică în România. Kremlinul nu-şi doreşte aceasta, asta i-ar mai lipsi în România!

Unul dintre cele mai importante motive pentru care, după decembrie 1989, nu ne găsim deloc liniştea este, credem, ceaţa deliberată lăsată peste lucruri esenţiale, care ţin de autocunoaşterea noastră ca naţiune şi popor, cu adevărata noastră istorie. Ca, de exemplu, un lucru simplu şi esenţial, care ar lămuri multe. Foarte multe: că avem în România o Partidă Rusă.

Avem în România afacerişti şi politicieni pro-ruşi

Avem în România politicieni, oameni de afaceri şi, în general, persoane publice pro-ruse, ori, cum le spune Dragoş Paul Aligica într-un articol foarte bun, care formează în România „Partida Rusă”. Interesantă formulare, plină de miez şi corectă! Dar asupra acestui lucru a atras atenţia, după ştiinţa noastră, pentru prima dată, chiar înainte de începutul anului 2007 – exact înainte să înceapă războiul pe faţă pentru înlăturarea lui Traian Băsescu, un document numit “Armaghedonul Oligarhilor”.

Spicuim din acesta un mic fragment:

«[intertitlu] De ce vrea Moscova debarcarea lui Basescu

Pozitia Romaniei de contestatar public la nivel european si regional al superioritatii energetice rusesti a provocat o riposta dura a Gazpromului, ce doreste impiedicarea cu orice pret a proiectului Nabucco.

Pentru a „taia pofta“ eventualilor investitori, partea rusa nu doreste ca Marea Caspica sa fie folosita pentru tranzitarea unor conducte dintre tarile centralasiatice spre conducte concurente cu ale lor.

In acest scop Moscova taraganeaza rezolvarea problemei jurisdictiei asupra Marii Caspice, pe care o imparte cu Kazahstan, Azerbaidjan, Republica Islamica Iran si Turkmenistan.

Planurile de investitii rusesti in infrastructura din Balcani sunt in mod clar directionate catre Serbia, unde partea rusa santajeaza autoritatile de la Belgrad cu posibilitatea recunoasterii independentei provinciei Kosovo.

„Conflictele inghetate“ din Moldova, unde subzista focarul separatist transnistrean si din Georgia sunt intretinute la foc mic de Moscova tocmai pentru a le folosi ca instrument de santaj regional dar si la un nivel mai larg – geopolitic.

Primul sef de stat din zona Marii Negre care a atras atentia acestui tip de santaj a fost actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, iar raspunsul prompt al Kremlinului se observa cu usurinta in spatiul politic al Romaniei.»

Unii au spus, atunci când a apărut acest text, că autorii sunt bolnavi de conspirativită. Spre deosebire de celelalte documente de tip „armaghedon”, “Armaghedonul Oligarhilor” ni s-a părut însă de la început a fi cu totul altceva.

Armaghedoanele obişnuite erau în cel mai bun caz înşiruiri tehnice şi dense de fapte şi date, în spatele cărora te întrebai ce documentare jurnalistică există şi care semănau de multe ori cu delaţiunile unor informatori ai unui serviciu secret sau ai altuia, fiind numai foarte puţin sistematizate, de obicei scrise agramat, cu punctuaţie aproximativă, poate uneori greu lizibile.

“Armaghedonul Oligarhilor” denotă documentare, structurare, lipsa limbii de lemn şi existenţa unor probe aflate la baza celor scrise. Paradoxal, faptul că aceste probe nu au fost făcute publice de autori nici până în ziua de azi poate fi datorat pericolului la care se expun autorii şi sursele lor şi poate fi un semn de respectare a deontologiei profesionale de către eventualii jurnalişti, autori ai documentului.

Proba timpului e însă, în acest caz, fără să existe confirmări oficiale, cea mai importantă. În timp s-a demonstrat astfel că, într-adevăr, aşa stau lucrurile, cum afirmă “Armaghedonul Oligarhilor”. De exemplu, folosirea de către Rusia a Gazprom pe post de armă de politică economică. La fel, faptul că republicile separatiste sunt păstorite atent de Moscova, pentru a fi ulterior folosite ca şantaj geopolitic. Acum există cazul agresiunii asupra Georgiei, când Oseţia de Nord şi Abhazia au fost folosite de Rusia şi altfel, pe lângă şantajul geopolitic: şi pentru o mică demonstraţie de forţă.

Anume, într-un mod asemănător celui în care folosesc astăzi americanii România, Italia sau Turcia, pe post de rampe de lansare a atacurilor asupra Libiei. Asemănător, nu identic, pentru că, de exemplu, raporturile politice şi de subordonare dintre România şi Statele Unite nu seamănă cu cele dintre Federaţia Rusă şi Abhazia. Traian Băsescu nu e Serghei Bagapsh, iar Mihail Saakaşvili nu poate fi niciodată comparat cu Mouammar al-Ghaddafi.

Si, cel mai grav lucru: faptul ca interesele geopolitice ale Occidentului si Rusiei se intâlnesc şi în România (lucru ştiut bine de mult timp) a culminat cu afirmarea în cablograme a afilierii mogulilor şi Opoziţiei politice din România la interesele Kremlinului.

Legitimitatea Partidei Ruse

Dragoş Paul Aligică susţine că Partida Rusă din România este legitimă, are interese politice, economice şi financiare şi ar trebui să acţioneze la vedere. Aici nu sunt de acord cu el. Ori este ironic, ori, după părerea mea, greşeşte. Consemnarea scopurilor şi afilierilor reale dă, în acest caz, credibilitate.

Dacă vii la televizor şi spui că România trebuie să întărească cooperarea economică cu Rusia, apoi pomeneşti, de exemplu, despre ideea bună de a vinde Transgaz inclusiv Gazpromului, lumea nu înţelege imediat unde baţi şi interesele cui le reprezinţi, pentru că vorbeşti mult, pomeneşti despre o licitaţie deschisă, despre competitivitate şi alte poveşti frumoase.

Dacă însă “poporul” face legătura între tine şi Partida Rusă, pe filiera companiei petroliere şi gazeifere de stat kazahe, KazMunaiGaz, preşedintelui statului ce o deţine, Nursultan Nazarbaiev – care tocmai se pregăteşte pentru un nou mandat, prieteniei sale consacrate cu silovikii ruşi şi biografiei omului, încă de când era secretar general al PC al RSS Kazahstan, atunci s-ar putea ca discursul tău public să sufere din lipsă de credibilitate.

Iar atunci acţionezi pe cât posibil consemnat, strigând că eşti mare patriot şi arătând cu degetul la cei despre care, atacând ca să te aperi, spui că sunt cu americanii, pentru că te deranjează că nu sunt ca tine, din Partida Rusă.

Să ne gândim apoi ce s-ar întâmpla dacă s-ar demonstra într-o zi, printr-un proces, că Ion Iliescu, membru important al Partidei Ruse, a făptuit crime şi genocid în zilele Revoluţiei (sau loviturii de stat), apoi la mineriade, pentru ca lucrurile să rămână sub control. Sub controlul celor care doreau să nu aflăm prea multe. Ştim noi. “Le-am dat telefon, ca să le spun că suntem noi la putere”. Legitimitatea Partidei Ruse din România se poate prăbuşi. Iată de ce trebuie “matrafoxate” cauzele penale în care este implicat venerabilul senior PSD.

Sau dacă s-ar demonstra fără putinţă de tăgadă, oficial, ca există o legătură organică între investiţiile ruseşti din România şi Mafia Rusă. Ne-am mai dori oare atunci investiţii ruseşti în România? Ori dacă s-ar demonstra că reprezentanţii de seamă ai Partidei Ruse din România fac tot ce pot ei pentru a menţine ţara în haos, vulnerabilitate economică şi politică şi conflict public continuu, subminând-o astfel, pentru ca Rusia să aibă încă o pernă de contact moale, pufoasă, mai mare, lângă mica Republică Moldova, intra-UE… legitimitatea Partidei Ruse nu s-ar face praf şi pulbere foarte repede? Ba, sigur că s-ar face…

Că lucrurile ar putea să stea astfel – o demonstrează atitudinea post-dezvaluiri WikiLeaks pe acest subiect, adoptată de absolut toţi reprezentanţii aşa-zisei Partide Ruse, pe toate canalele media.

“Nu este adevărat, domle, astea sunt prostii!” – sunt aproape fără excepţie argumentele “logice” ale celor daţi în fapt de cablograme. Când sunt întrebaţi de ce anume nu este adevărat, toţi bat câmpii în diferite feluri, ân funcţie de imaginaţia, inteligenţa şi ingeniozitatea fiecăruia şi, în loc să aducă argumente logice, trimit în derizoriu cele afirmate despre ei, evitând să atace direct conţinutul cablogramelor.

Lupta SUA-Rusia pentru hegemonie geopolitică se ascute

Tema aceasta, a Partidei Ruse din România, este defapt cea mai importantă care a fost pusă pe tapet, din sursa oficială americană, de către unele cablograme. Efectele sunt dramatice şi le vom resimti, după părerea mea, rapid.

La momentul apariţiei cablogramelor, ruşii intuiau cu siguranţă, în principiu, cam ce scrie în acestea despre felul în care înteleg ei să facă geopolitică, cumpărând, corupând, extorcând şi manipulând oameni de afaceri, politicieni şi partide în România, aşa cum au făcut şi în perioada interbelică. Acum au luat la pieptănat textele, cu traducători şi cu experţi, le purică şi asimilează informaţie.

Nu-i vorbă, mare diferenţă între metodele de lucru ale ruşilor în România şi cele ale americanilor în America Latină nu există. Dar pe noi nu aceasta ne doare acum. Dacă ruşii intuiau deja ce conţin cablogramele, înseamnă că vor reacţiona, iar reacţia lor va fi dură. Eu cred că şi-au pregătit-o minuţios încă din clipa în care a început globalizarea scandalului WikiLeaks, în general, pentru că era uşor de anticipat că vor apărea şi cablograme cu România.

Este uşor de anticipat şi cât de dură şi categorică va fi contrareacţia americană. Acum, lupta celor două puteri pe România se va desfăşura mai la vedere decât până în prezent şi va avea componente manifeste.

Astfel interpretăm, spre exemplu, declaraţia lui Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România: „Nu am niciun comentariu, telegramele vorbesc de la sine (orig. eng: it speaks for themselves)”.

Dacă această declaraţie făcută unor jurnalişti este ambiguă pentru presă, pentru Kremlin ea e un semnal diplomatic clar. Gitenstein nu a spus:

Nu am nici un comentariu, acestea nu sunt cablogramele Ambasadei SUA (trad. eng.: the cables arent ours)

nu a spus nici, delimitându-se:

Nu am nici un comentariu, telegramele, dacă ar fi reale, ar vorbi de la sine (trad. eng: if the cables would be real, it would speak for themselves)

ci, cât se poate de clar, că el nu are nici un comentariu de făcut în plus, iar telegramele „vorbesc de la sine”. Daca telegramele „vorbesc de la sine”, înseamnă că ele, cele publicate acum, sunt cele cărora Gitenstein le recunoaşte autenticitatea.

Iar dacă aceste cablograme ar fi reale, aşa cum a afirmat implicit, nu explicit Mark Gitenstein, de ce trebuie să fim convinşi că e adevărat, de exemplu, un fapt minor, de salon, însă cu impact electoral, că în anul 2007 Băsescu bea tot mai mult – cum îi spunea “sursa credibilă” Bogdan Chirieac interlocutorului său american, dar nu şi că mogulii şi anumiţi politicieni români din Opoziţie sunt păpuşi trase de sfoară de la Kremlin?

Dacă aceste ultime lucruri foarte grave se dovedesc a fi şi juridic reale, atunci într-o bună zi am putea să vorbim inclusiv despre înaltă trădare.

Nu avem nici un motiv să dăm crezare numai lucrurilor care ne convin, în funcţie de opţiunile noastre politice. Avem însă toate motivele să deschidem bine ochii la aceste chestiuni, fără să ne lăsăm manipulaţi, să presupunem cu prudenţă că ele ar putea fi reale şi să încercăm să le verificăm cumva, de-acum încolo, în timp, valabilitatea.

Urmărind evoluţia evenimentelor în timp şi căutând probe.

Postari Similare
WIkileaks a publicat sute de mii de email-uri ale guvernului turc, provenite de la partidul
Victor Ponta s-a intalnit cu reprezentantii Rusiei, cu care a discutat despre "purificarea" Romaniei si
RCS Italia, firma lui Zoltan Teszari, este prezentă în noul site lansat de WikiLeaks, SpyFiles.
~In lipsa lui Zoltan Teszari, RCS&RDS nu are GSP TV in grila~autoritatile germane inregistreaza comunicatiile
Dezvăluirile WikiLeaks au generat, în întreaga lume, reacții adverse și declanșează, se pare, și gesturi
~Basescu: Romania devine tinta prioritara de atac; Solutie Rosia Montana - referendum local~numire politica la
Niciodata nici un diplomat american nu si-ar fi permis sa vorbeasca astfel despre Basescu ("aproape
Un reporter etiopian a fugit din ţara de teama represaliilor, la doar câteva zile după
Ultimele dezvăluiri Wikileaks atestă că România s-a temut de o posibilă „ucrainizare" a coaliţiei de
Preşedintele Traian Băsescu însuşi l-a presat pe premierul Boc să îl aleagă pe Teodor Baconschi