home MASS MEDIA Timpul presei alternative

Timpul presei alternative

Share

gorowski-1982-police pMafiotizarea presei romane continua si sunt indeplinite conditiile aparitiei presei alternative. Daca presa romana clasica, consacrata decade, locul lasat liber poate fi ocupat de noi actori de piata.

Situatia de azi seamana cu aceea dintr-un roman science-fiction. Pe o planeta sunt doua civilizatii distincte: prolii, muncind fara orizont, la limita subzistentei, citind presa de scandal – vechile publicatii pe print, scrise intr-o limba vulgara, departe de cea literara. Prostul gust, pornografia, scandalul ieftin, marcat de povesti sordide despre crime si violenta, dau prima pagina.

In Stratus traiesc insi ce dispretuiesc si ignora lumea prolilor. Au orasele si tehnologia lor si, evident, mijloacele lor de informare, lipsite insa de legatura cu desueta limba literara, dar folosind o tehnologie ubicua si rafinata. Oamenii acestia stiu, dar au pierdut obiectul stiintei lor.

Cand eram copii, in pofida Cortinei de Fier, inca mai invatam acest obiect al stiintei (unii dintre noi) in scoala: “umanioarele”, exersandu-ne sa-l deosebim pe Dietrich Buxtehude de Johann Sebastian Bach, ori sa degustam din Emil Brumaru, Francois Villon au poate T.S. Eliot. Doua forme de dezumanizare deci.

Sa trecem de la ucronie la realitate. Azi, mass-media romana e departe de ceea ce a fost in prima parte a anilor ’90. Nu ca atingea atunci inalte standarde de profesionalism si de corectitudine, dar nu era detinuta de sacali verosi, cu afaceri di granda la limita legii romane.

Atunci, fiecare scria cam cum voia. Exista mult talent, se bajbaia, se faceau acte de eroism media, a caror relevanta azi nu mai e inteleasa. Presa mondena (tot un fel de presa alternativa) era surghiunita la saptamanale efemere, mult-hulite. “Infractoarea”, “Iepurasul”. Lucrai acolo, te compromiteai.

Liderii de ieri ai presei post-decembriste s-au discreditat, in mare parte, prin propria lor evolutie ulterioara. Sub obladuirea lor, s-a format o pleiada de jurnalisti.

Azi, tot mai multi jurnalisti buni si foarte buni dintre acestia sunt concediati de la “moguli” pentru ca sufla in front, iar experienta lor este un balast, in loc sa fie un motiv de marire a salariului. Ei ajung someri.

Unii isi exprima revolta. Altii isi iau lumea-n cap. Dorin Petrisor se intoarce in Ardeal si creste iepuri. Am un prieten care se pregateste sa plece in Franta, unde vrea sa lucreze in constructii. Sa revenim dara la revolta.

Prin ea apare presa alternativa. Dan Badea este azi somer si simultan e acuzat ca face parte dintr-o filiera CIA (ceea ce personal mi se pare o mare tampenie). El isi publica pe blogul personal investigatiile vechi si noi.

Si se autodemasca. Defapt o figura de stil, pentru demascarea practicilor unora dintre puternicii zilei de ieri si azi, ce foloseau sau folosesc presa ca instrument de manipulare.

Multi jurnalisti au procese cu fostii angajatori si isi publica trauma personala pe site-urile si blogurile lor. Catalin Cocos e persona non-grata la “Adevarul”. Marius Draghici a fost concediat abuziv de la “Evenimentul Zilei”.

Cristian Botez, la fel, de la “Click”, si e in proces si el cu Adevarul Holding. Un slot masiv de fosti jurnalisti de la “Romania Libera” au procese cu actualul patronat al publicatiei.

Mihnea Petru Parvu e fericit: le-a luat banii si tichetele de masa de la un mogul, apoi s-a angajat la altul: trebuie sa supravietuiasca. Altii sunt in plin proces. Celeritate? Ce este aceea? Un proces poate dura un an. In acest timp, omul se duce pe apa sambetei, viata lui este un dezastru, nu poate trai din aer parfumat cu vorbe.

Pana la finele anului, 80% dintre ziaristii angajati anul trecut vor fi jobless. Unii stiu sa foloseasca Internetul si sa-si edifice un website personal.

Tiberiu Lovin, fost jurnalist la “Romania Libera” – cu care e, evident, in litigiu, a inceput sa faca bani din ReporterVirtual.ro.

Petrisor Obae, fost jurnalist la EvZ, face la fel cu PaginaDeMedia.ro. Ca ei sunt tot mai multi. E timpul presei alternative. Daca mass-media “clasica” decade, unii ar putea profita si umple golul ramas.

Cred ca urmatorul pas va fi aparitia unor platforme virtuale, care sa reuneasca mai multi jurnalisti, in retele ce vor atrage tot mai multi vizitatori. Cei ce vor rezista financiar vor putea chiar sa dezvolte redactii.

Publicatiile electronice sunt ieftine si relativ usor de facut, insa alimentarea lor cu continut cere rezistenta nervoasa, constiinta profesionala si asimilarea faptului ca, in acest timp, trebuie sa faci altceva, sa supravietuiesti financiar, pana cand presa iti va aduce iar venituri.

Share