Ţara lu’ Vântu

Share

Datorită lui Ion Cristoiu, acest câine de presă, pot să spun că am văzut prima dată ce fel de temperament are acest Sorin Ovidiu Vântu. Că despre caracter… ştiam de mult timp ce om deosebit este eolul (decret: de când nu mai e mare patron, din eolian Vântu a devenit doar un simplu eol).

“Câinele” îl ataca, încolţindu-l, încordându-se peste masă ca o fiară de pradă, întinzându-se tot pe masă spre SOV, aproape pe orizontală, cu zâmbetul pe buze, mieros şi cu întrebările la purtător, înşiruindu-se una după alta cu încăpăţânare, în cleşte strângându-se. Un cleşte care se compacta nemilos, lent, inexorabil. Nativ scorpion, ce Dumnezeu?

Atunci, în primă instanţă, eolul contraataca folosind “excelenţă”. La umătorul atac al lui Cristoiu, vântoşenia pământului românesc trecea la un necontrolat pe jumătate “dragul meu”, repetat de câteva ori, iar când a simţit cum câinele de presă strânge laţul a devenit foarte nervos, a început să bată rapid cadenţa cu piciorul sub masă şi să turuie roşu la faţă (ho, calmează-te – îi spuneam în gând, că ai probleme cu corazonul şi te vreau în viaţă, să fii judecat pentru faptele tale de arme), uitându-se fix, crud, rece, cu ură în ochii jurnalistului.

Omul acesta este o natură sangvină, cu un mare potenţial de ură organică întrânsul, din care multă ură este fixată, orientată exact contra jurnaliştilor. Omul acesta a trăit, în toţi aceşti ani, distrugând jurnalişti, pervertindu-i, corupându-i, matrafoxându-i, iar pe alţii, cei care nu erau vedetele postului, transformându-i în sclavi buni să spele podelele prin Fabrică, dacă li se cerea.

Totuşi, nu am înţeles de ce Ion Cristoiu nu a mers până la capăt. Cred că trebuia să clameze apăsat onorabilitatea dincolo de orice putinţă de tăgadă a jurnalistului. Eu am onoare şi îmi respect interlocutorii, indiferent cine sunt ei. Ca mine mai sunt mulţi. Puţini mai lucrează în presă. Când un maestru al meu ca Cristoiu apare pe sticlă şi Vântu mă jigneşte, spunând că noi, jurnaliştii, suntem nişte jeguri, vreau să-l aud pe reprezentantul meu legitim în studio restabilind adevărul faptic.

Nu pot să fiu de acord că o televiziune, pe de altă parte, este un simplu spaţiu unde se vinde publicitate şi se face profit. Asta nu a înţeles niciodată Vântu şi asta l-a pierdut.

Farmecul mass-media este că da, se vinde publicitate, că altfel nu poţi supravieţui, dar jurnalismul are regulile sale care trebuie respectate. Altfel, mai devreme sau mai târziu, spui pa fenomenului mass-media şi mai şi ieşi cu coada între picioare.

Asta zisă de Vântu e una cu paradigma lumii noastre, că tu, ca afacerist, trebuie să faci bani cu orice preţ. Nu, fratele meu, nu mai trebuie să faci bani astfel, cu orice preţ, că uite unde am ajuns.

Uite unde ai ajuns tu: la un pas de bulău. Uite unde a ajuns lumea: la un pas de dezastru. Paradigma trebuie schimbată, iar primele morale trebuie să devină mass-media şi politica, altfel nu se poate.

Şi apoi cum să nu ştii tu, băi Sorine, că Seby Ghiţă e trimis de servicii să-ţi capseze coada de brontozaur nesupus şi să iei o asemenea ţeapă? Ce, dacă te întreba “câinele” asta şi tu îi ziceai, privindu-l fix, senin, în ochi “Domnule, am greşit, n-am ştiut”, jurnalistul care se uită la tine trebuia să te şi creadă?

Cât despre partea din discursul eolului de care ai tot dreptul să te revolţi… aş putea, de exemplu, să dau citatul acesta:

Domnule Cristoiu, nu ati văzut în presa din România atâtea jeguri câte am văzut eu

, apoi să spun aşa:

Da, domnule Vântu, dar primul jeg sunteţi dumneavoastră

, dar nu spun aceasta şi îl las pe Radu Moraru să-si expună el argumentele sale, cu care sunt de acord. Are ceva de lemn dulce să vă spună şi Sorina Matei.

… cam atât despre Vântu. Restul e nimicnicie. Şi gestionari infractori de la aprozar, deveniţi foşti punători de preşedinţi în ţara ta. Napi, castraveți, Carpați fără, morcovi, gem, biscuiți, murături, cașcaval, salam de vară…

Share