Streinu Cercel invocă omenirea de pe Terra ca martoră că nu a făcut ilegalităţi la Institutul Balş

Share

Doctorul Streinu Cercel este mărturia vie a faptului că, atunci când simţi în spătic colţii procurorilor, lucrurile pe care le spui devin ciudate.

Adrian Streinu Cercel, candidat PSD pentru Senat, a negat faptul că dorește să între în Parlament pentru a obține imunitate în fața legii. El a invocat omenirea de pe Terra, ca martoră că nu a făcut nimic ilegal la „Matei Bals”.

Întrebat despre acuzațiile că ar vrea să fie parlamentar, pentru a avea imunitate, în cazul în care pe numele său ar fi deschis un dosar penal, și dacă are această teamă, Cercel a răspuns:

„Nici pomeneală! Mi-e martor și cel de sus, și cei de pe Terra, cu ceea ce am făcut la Matei Bals. Mai mult decât atât, am avut Curtea de Conturi la noi în audit și, culmea, raportul a fost publicat în presă”.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că profesorul Adrian Streinu – Cercel, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Bals”, a răspuns invitației partidului, de a se alătură listei de candidați social-democrați, pentru viitorul Parlament al României.

Share