Dosarul „Ţigancă împuţită” a fost redeschis (revista presei)

Furt, furt calificat şi insultă – acestea sunt noile acuzaţii aduse lui Traian Băsescu în Dosarul „Ţigancă împuţită”, care a fost redeschis de aceiaşi procurori de la Parchetul General.

PNL ar dori cotă unică de 16% în 2017 (revista presei)

Consiliul Naţional al PNL l-a eviscerat verbal în public pe Teodor Atanasiu, după cum remarcă Naţional, dar l-a lăsat să fie ce este şi a decis ca din 2017 toate…

Vasile Blaga zice că nu are probleme (revista presei)

Copreşedintele PNL Vasile Blaga susţine că nu are nici un fel de probleme cu legea şi că nu a făcut nici o ilegalitate, pentru că nu a intervenit niciodată în…

Începe Primariada DNA, faza pe Capitală. Cine e primul? (revista presei)

Se pregăteşte Primariada, faza pe Capitală, conform Naţional. DNA este pe urmele lui Neculai Onţanu, care va deschide tombola audierilor. Vor fi mici şi bere, dacă se ajunge şi de…

Iohannis dă chix cu Horodniceanu la DIICOT (revista presei)

Klaus Iohannis a făcut acum prima mare greşeală a carierei sale de şef de stat: l-a numit şef al DIICOT pe Daniel Horodniceanu, clientul mafie ieşene. Consemnează România liberă.

Klaus e contra modificării codurilor (revista presei)

Klaus Iohannis nu acceptă modificările făcute de parlamentari la codurile penale, notează Adevărul. Până aici totul e bine. Problema este că preşedintele a fost întrebat despre aceasta de presa română…

Ponta: PSD decide dacă Dragnea mai e în conducerea partidului (revista presei)

Preşedintele PSD Victor Ponta spune că PSD va decide dacă Liviu Dragnea va rămâne sau nu preşedinte executiv, conform României libere.

Gâdea: „Antena 3 e aici!” şi „Jos Băsescu!” sunt folclor urban

Parcă pentru a se scuza pentru prostia făcută, Gâdea a revenit pe Facebook, explicându-şi gestul făcut cu Julio Iglesias Jr..

Liviu Dragnea, condamnat în Dosarul Referendumului (revista presei)

Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în Dosarul Refendumului şi şi-a dat demisia din Guvern şi din funcţia deţinută în PSD, rămânând simplu membru,…

Mihai Gâdea şi-a bătut joc de Julio Iglesias Jr.: „Spune Jos Băsescu!”

Julio Iglesias a fost invitat în emisiunea lui Mihai Gâdea, „Sinteza Zilei”, care încă o dată îşi confirmă supranumele: „Sinteza Silei”.

Iohannis, nemulţumit de stadiul votului prin corespondenţă (revista presei)

Klaus Iohannis lucrează pe semnale profilate, date pe electorate dedicate. A stat în ţară şi n-am auzit nimic coerent despre asta, a ieşit din ţară şi swe declară nemulţumit de…

Declaraţie pe proprie răspundere: NU SUNT OFIŢER ACOPERIT

Declar pe proprie răspundere că nu am fost şi nu sunt ofiţer acoperit al nici unui serviciu secret românesc sau străin. Sunt de peste 30 de ani în slujba românilor…

Tupeu de Ponta: ministrul Diasporei are interzis la ieşit din ţară (revista presei)

Victor Ponta comite un nou act de sfidare a românilor din Diaspora: ministru delegat pentru Românii de pretutindeni a fost numit un ins care e sub control judiciar DNA şi…

Florian Walter ar fi fugit în Cuba (revista presei)

Pentru a evita extrădarea în România, Florian Walter ar fi fugit în Cuba, explică Prahova Online. Acţionarul Romprest ar fi părăsit ţara cu o zi înainte ca procurorii să înceapă…

Borbely s-a plâns la Bruxelles că DNA discriminează etnic (revista presei)

Monica Macovei dezvăluie că Borbely Laszlo a fost la Bruxelles, unde s-a plâns că DNA face dosare pe criterii etnice, spune Ştiri pe surse.

Ultima mârlănie a lui Radu Banciu este despre Cotabiţă

La începutul week-end-ului, am aflat unul dintre evenimentele momentului. La mijlocul lui, Banciu mi-a pus puţină fiere în mâncare cu ultima mârlănie comisă.

Elena Udrea se împrieteneşte cu Antena 3 (revista presei)

Elena Udrea spune că în puşcărie s-a uitat la Antena 3 şi că apreciază că, în pofida faptului că aceştia se bucurau pentru închiderea ei, au fost corecţi cu ea.

Adomniţei, reţinut de DNA pentru corupţie (revista presei)

Cristian Adomniţei, omul care nu ştie câte stele sunt pe steagul Uniunii Europene, a fost săltat din trafic de către procurorii DNA, fiind acuzat de mai multe infracțiuni asimilate celor…

HotNews şi RV, acuzate de B1 TV că îi fură conţinut

Aşa cum am promis, revenim distinct cu o postare dedicată subiectului generat de B1 TV, care a publicat textul intitulat Despre deontologie şi citarea sursei în cazul Hotnews.ro: Cum preiau…

Unde ajungem astfel? Diaspora se va mişca

Răspunsul este simplu: există o parte activă civic din societatea românească, foarte conexată cu diaspora. Ea s-a manifestat puternic la votul din 16 noiembrie.

SUA, îngrijorată de ofensiva contra codurilor (revista presei)

Ambasada SUA e îngrijorată de noua ofensivă a penalilor din Parlament contra codurilor, aşa că Dean Thompson s-a întâlnit cu Zgonea, pe care l-a introdus în călimara de cerneală şi…

Trei miniştri în vizorul DNA (revista presei)

Trei miniştri din Cabinetul Ponta ar fi în vizorul DNA, susţine Ştiri pe surse. Cei trei sunt Eugen Teodorovici, Graţiela Gavrilescu şi Rovana Plumb.

CAB a respins recursul SRR contra MediaSind

Curtea de Apel București (CAB) a respins Recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune – SRR împotriva Sentinței Tribunalului București prin care se solicita administrației SRR mai multe informații publice.…

Ponta crede că spionarea iubitei nu-i de arest preventiv (revista presei)

Ponta: „Eu nu stiu despre ce e vorba in dosar, dar, dupa spionarea unei iubite, nu stiam ca pentru asta esti arestat preventiv. Ca sa nu spionezi o alta iubita…

Eliberați presa din ghearele Puterii! (MediaSind)

În fiecare an pe 3 mai – Ziua libertății presei, vine momentul bilanțului, cu bunele și cu relele care au marcat, în ultimul an, greu încercata breaslă a ziariştilor.