home LITIGII DE MUNCA, MASS MEDIA STAREA PRESEI – LITIGIUL MEU CU ACTIVE SOFT: Bucuria de a face teren

STAREA PRESEI – LITIGIUL MEU CU ACTIVE SOFT: Bucuria de a face teren

Share

De pe 29 aprilie pana pe 29 mai am facut destul de mult teren. Nu am stat sa ma monitorizez singur anume cat. A fost placerea in stare pura.

Prima zi, cea de 29 aprilie, a fost una dintre acestea: am intrat in vreo sapte cladiri cu risc seismic maxim si am scris un reportaj-ancheta, pe care l-am publicat in serial pe blog, sub titulatura “Reportaj in Orasul Cladirilor-Fantoma”, asa cum se poate vedea, de exemplu, aici, aici sau aici.
journalism on field p
Ca doar pe bloguri mai are loc un astfel de reportaj, in rest este un gen publicistic greu publicabil. Cel mai mult mi-a placut sa ma bag prin imobilele despre care stiam si vedeam ca sunt pericol public, sa fac poze care sa exprime acest pericol, sa pozez crapatura in zid, exact pe grinda, pericolul iminent.

Daca (Doamne fereste!) va veni marele cutremur despre care se vorbeste, am niste obiective clar stabilite si anumite locuri in care ma voi duce sa scriu, chiar si numai pe Blogul lui Budescu.

Am redescoperit faptul ca mai stiu sa discut cu omul simplu de pe strada
, ca nu mi s-au atrofiat simturile. Inainte vreme, de la birou veneam mort de oboseala, dupa opt ore de stat pe scaun, fumat si baut cafele.

De pe teren am venit in redactie cu ochii stralucind, plin de viata, ars de soare, cu chef de munca si am scris cu placere, de exemplu, “Reportaj din Orasul Cladirilor-Fantoma”, de pe la ora 16.00, intr-un birou unde nimeni nu intelegea nimic: ce fac, de unde vin, ce e cu mine de stralucesc, daca mai sunt, ce sunt, de ce sunt oare asa de vesel?

Am facut ceea ce probabil ca “redactorii” de la Ziare.com nu fac niciodata: meserie, teren, am avut interlocutori, m-a ars soarele, cum am mai spus, m-a batut ploaia, m-au stropit masinile si m-au injurat soferii lor.

Pentru “Mall-urile si criza am avut nevoie de trei zile de documentare, in timpul carora am arat Bucurestiul, sarind din autobuz in tramvai si din acesta in troleibuz, apoi in metrou.

Am facut teren pentru “Prin spitale”, prin chiar faptul ca avusesem treaba cu ochii, apoi avusesem alte treburi, foarte stresante si grave, si totusi nu m-am putut stapani sa nu scriu si notele necesare pentru viitoarea redactare a unui articol.

Este un reflex profesional pe care numai un jurnalist il intelege si il simte. Sa dau un exemplu. Intr-o zi, iesind de la metrou la Piata Victoriei, acum vreo doua-trei luni, am dat nas in nas cu Tibi Lovin, care-mi facea cu mana si simultan poza un stalp – cel putin asa am avut prima data impresia.

Am incercat sa vorbesc cu el coerent, in timp ce eu insumi vorbeam la telefon cu altcineva, dar nu se putea. M-am uitat in prelungirea obiectivului lui Tibi si mi-am dat seama: era una dintre “statuile” din deseuri. Omul facea meserie pentru site-ul lui. L-am inteles imediat. Ulterior, i-am citit cu placere postarea de ReporterVirtual.

(urmeaza: Cercetare disciplinara)

Share