home MASS MEDIA STAREA PRESEI: A-nnebunit lupu’? Nu, Cartianu!

STAREA PRESEI: A-nnebunit lupu’? Nu, Cartianu!

Share

Proprietarul Adevărul Holding, Dinu Patriciu, îşi arată nemulţumirea faţă de articolele despre Cornel Nistorescu, deschidere de ziar în Adevărul câteva zile. În editorialul de azi din “Adevarul”, “Războiul oilor”, Patriciu îşi apostrofează angajaţii. Nu dă nume, dar nici greu de ghicit nu este.

Iată fragmentul cel mai elocvent, explica Petrisor Obae, pe Pagina de Media:

Asta e una dintre marile noastre hibe, fie că este vorba de ziarişti, analişti economici, guvernanţi sau simpli politicieni. Trăiesc din false conflicte, scandaluri, mitocănii, tropăie ca să declanşeze cutremure. Nişte specialişti în datul cu părerea sunt foarte supăraţi pe un distins jurnalist care o fi scris şi măscări la viaţa lui, dar a făcut şi „Cântarea Americii“ după 11 septembrie. Fac din asta o dramă naţională, de parcă nu am avea şi altele pe cap

“Cantarea Americii” ce este?

A, e vorba despre baietii aia, care, dupa ce-au tras niste chiolhanuri crunte, cu gagici si beutura, s-au suit in avioane, dupa ce nu reusisera sa conduca un bimotor, cotind un Jumbo Jet drept la tinta, ca niste piloti de croaziera cu 30 de ani de zbor, ducandu-se direct in raiul lui Allah, apoi descoperiti muncind, pe la locurile lor de munca prin Orientul Mijlociu?

Nu cumva discutam despre ceea ce e considerat cu tot mai indreptatit rationament ca fiind o operatiune acoperita a serviciilor secrete americane, ca sa aiba motiv SUA sa isi ocupe pozitiile strategice, la scaldatorile de petrol din Orient, botic in botic cu interesele Chinei?

Dar sa revenim la oile noastre, care, crede Patriciu, fac razboi. Ce zice Grigore Cartianu, redactor-şef:

Dinu Patriciu, ca orice comentator, are libertatea să scrie ce gândeşte. Este părerea lui şi i-o respectăm. După cum eu ţin la părerile mele şi el are dreptul la părerile lui […] a scris acolo în calitate de comentator[…], nu de proprietar[…]. Nu întotdeauna împărtăşim aceleaşi idei[…]. Eu, ca redactor-şef al ziarului, sunt mulţumit de felul în care Dinu Patriciu îşi face treaba la rubrică. Îşi merită banii”.

Grigore, ai innebunit? Credeam ca, atunci cand te-ai angajat la Dinu, ai stiut ca omul nu suporta asemenea chestii. Daca nu cunosti, te informez: tipul este nativ leu, faci ca el sau prinzi aripioare. Sau ti-ai negociat deja plecarea si vrei sa o captusesti cu un episod liric de eroism anti-Nistorescu, carevasazica si anti-Patriciu, ca sa zici ca te-a dat afara mogulii?

Nici Murdoch nu procedeaza altfel in concernul lui transnational, iar in Romania, asa cum am scris deja, nu s-a inventat inca patronul ala desprins de realitatile noastre mizere, care sa accepte astfel de discurs din partea unui angajat. Oricat de alb i-ar fi gulerul. Ca sa n-o mai lungesc: vrei sa zbori sau vrei sa zbori?

Scrie Adrian Halpert:

Ce mai vaiet! Ce mai zbucium! Nistorescu a făcut… Nistorescu a dres… A înnebunit presa! Ziarele îşi consacră primele pagini, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, unei „furtuni într-o pipetă, vorba lui Mircea Badea[…]Oameni buni, pe cine dracu’ interesează ce se întâmplă la un ziar care mai vinde vreo 5.000 de exemplare?”

Ca nu credeam sa traiesc sa-l aud pe Adrian Halpert, baiat fin, citand din Mircea Badea, mai treaca-mearga. Ca dracuie, iarasi inghit. Ceea ce ma uimeste este ca omul judeca un produs dupa numarul de exemplare vandute, de la inaltimea tirajului ziarului din grupul pe care il conduce.

Omule, spune: Maybach este o masina buna? Este. Dacia Logan se vinde in multe exemplare? Se vinde. In mai multe decat Maybach? In mult mai multe. Atunci, dupa logica ta, inseamna ca Loganelul nostru este mai bun decat Maybach.

A, ca avem o problema cu “Cotidianul”, care e departe de a fi un produs quality, asta da, corect, dar numarul nu inseamna calitate. Si mai zi-i lui Grigore sa se cenzureze, ca ramane fara job…

Share