Sorin Blejnar a fost arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență. Tribunalul Prahova a decis arestarea sa pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, Blejnar nu a fost prezent la pronunțarea deciziei. Luni, fostul șef ANAF Sorin Blejnar fusese reținut de procurorii DNA Ploiești pentru infracțiunea de trafic de influență.
Sorin Blejnar, bani contra contracte
Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte. Acestea urmau să fie încheiate la nivelul ANAF, pe care o conducea, informează Agerpres.
Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului, în schimbul exercitării influenței sale asupra unor subalterni. Aceasta pentru ca aceștia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective, astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri.
În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.
, se precizează într-un comunicat al DNA.
