Sopoca. Jandarmii au legitimat un român ce crede că va trăi 1.100 de ani

Share

Ştire din categoria Sopoca. Un bărbat din Bucureşti a refuzat să se legitimeze în fata jandarmilor, motivând că este suveran. El le-a prezentat forţelor de ordine un act de identitate halucinant.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Marţi, 21 aprilie, în jurul orelor 18:30, pe raza Sectorului 4, jandarmii din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, au depistat un bărbat care a încercat să se legitimeze cu un document intitulat ‘ENTITATEA SUVERANĂ INDIVIDUALĂ EXEMPT’. Documentul nu este conform legislaţiei în vigoare, prevăzut ca act de identitate valabil pentru legitimare.

Persoana în cauză a refuzat în mod repetat să dea detalii pentru stabilirea identităţii, menţionând faptul că este suveran şi că nu recunoaşte instituţiile statului, fiind condus la sediul secţiei de poliţie competenţă teritorial, pentru continuarea verificărilor.

Din cauza comportamentului deviant pe care-l manifesta, a fost solicitat un echipaj de ambulanţă, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Al. Obregia’, pentru un consult de specialitate.

Cu toţii am observat că, în această perioadă, vedem jandarmi în spaţiul public verificând respectarea ordonanţelor militare în vigoare. Pe această cale, facem apel la cetăţeni să coopereze cu forţele de ordine, să răspundă prompt solicitărilor acestora şi să înţeleagă că suntem în stradă pentru siguranţa tuturor”, anunţă Jandarmeria Bucureşti.

Share