Rusia nu mai ştie ce şi cum să facă în estul Ucrainei

Share

Ultima săptămână a reprezentat pentru Rusia concretizarea scenariului care era de aşteptat de mai multe luni şi care îi fusese prevestit de Ucraina, de pe la începutul verii.

Dar, chiar felul în care se concretizează acest scenariu de coşmar, există un motiv de mare frustrare pentru Rusia Putinistă şi de mare dezorientare pentru strategii săi militari.

Originile a ceea ce se întâmplă acum în estul Ucrainei sunt, cred eu, în anii 70-80. Înainte de criza Coridorului Fulda, cunsumată în debutul anilor 80, între Landul Hessen şi Turingia.

Strategii NATO puseseră la punct un scenariu de contingenţă, în care Uniunea Sovietică atacă în nordul extrem (Norvegia – Suedia – Finlanda), după ce simulează atacul în sud, în Bazinul Mediteranei.

Ori, din contră, simulează în nord şi atacă în sud. Ori cel mai de coşmar scenariu pentru nemţi: simulează în Sud şi Nord şi atacă în Europa Centrală, pe flancul estic al Germaniei Federale. Aşa cum se ştie, asta aproape s-a şi întâmplat.

Operaţiunea Zapad (trad. rus. “Vest”) a însemnat o concentrare a forţelor URSS (tancuri, artilerie, infanterie mecanizată) în sud-estul DDR. În oglindă, în Germania Federală, de partea cealaltă a Coridorului Fulda, NATO a concentrat o forţă beligerantă teribilă.

Moscova a înţeles că nu are nici o şansă şi s-a retras. Ce ştim a urmat: derdeluşul pe care un Brejnev senectut a alunecat, urmat de Andropov şi Cernenko, apoi perestroika lui Gorbaciov.

Ceea ce este de o prostie fantastică şi complexă la Putin e că a reuşit, împreună cu strategii săi, conform unor experţi occidentali, după 24 februarie, să atace Ucraina pe 10 direcţii distincte. Alţii au numărat cinci.

Nu a existat o metodă mai eficientă de disipare a forţei beligerante ruse decât aceasta. Ucraina a reacţionat asimetric, cu hărţuirea inamicului şi fixarea unor puncte de rezistenţă îndârjită, menite să consume forţa beligerantă rusă.

Mariupol a fost proba exemplară a acestui stil asimetric de luptă al Ucrainei. Simultan, ceva asemănător s-a petrecut în Bătălia Kievului.

Apoi, prin iunie, timp de o lună şi jumătate, Rusia s-a chinuit să înainteze vreo 15 kilometri, sărind peste răul Doneţ, ca să ocupe oraşele gemene Severodoneţk şi Lîsîciansk. Prostie după prostie.

De fiecare dată, Rusia şi-a consumat forţa beligerantă de linie, de tip al doilea război, în aceste lupte asimetrice, rămânând apoi tot mai istovită.

Apoi, în această vară, a urmat campania mediatică a Kievului. “HersonHersonHerson, văvomfaceprafînHerson!” – a strigat Kievul, din toţi rărunchii. Şi a fost nu în Sud (în sudul liniei frontului), în Herson, ci în Nord (în nordul liniei frontului), în Harkov.

Acum, Rusia nu mai ştie ce să creadă şi ce să facă. Sau mai bine zis, având în vedere că tot ce poate face acum e să fie ea reactivă,  nu mai ştie cum şi unde să reacţioneze.

1. Nu mai poate ataca, pentru că şi-a irosit forţele aiurea.

După invazia iniţială, pe zece direcţii, a urmat mica invazie a estului Ucrainei, pe cinci sau şase direcţii distincte: Harkov, Luhansk, Doneţk, Zaporoje, Herson şi, probabil, Odessa ar fi fost, dacă uriaşul nătâng rus ar mai fi avut energie (beligerantă) să se arunce şi înspre sud-vest.

2. Nu ştie unde să se apere. A deschis un front de atac foarte larg, de mii de kilometri, iar Ucraina joacă Rusia în foi de viţă pe acest front. “Uite-l, nu-i! Dar al cui? Nu ştiu cui! E doar un cui!”.

Moscova nu mai ştie unde va ataca Ucraina data viitoare, nici cum. În Herson? Să fie în Zaporoje? Oare spre Doneţk? Au poate în Luhansk?

Moscova nu mai ştie nici care va fi stratagema, nici care adevăratul atac şi nu mai are nici forţa militară să se apere măcar coerent.

Şi atunci, în continuare, vor apărea noi episoade de tipul celui de săptămâna care a trecut, din Harkov. Vânatul s-a transformat în vânător. Ucraina este predatorul Rusiei.

Rog respectuos totuşi să se remarce că, spre deosebire de Rusia, Ucraina nu trece dincolo de frontieră. Nu atacă şi nu ucide civilii şi stilul ei beligerant este menit să determine militarii ruşi să se predea, nu să îi extermine. Este o diferenţă de civilizaţie.

În acest timp, linia rusă a frontului se prăbuşeşte dramatic şi, odată cu ea, imaginea de forţă pe care o are Putin, în interiorului sistemului de putere plutocrat rus, al cărui şef de trib încă mai este.

Dar mai este?

Share