Ministerul de Justiție din Rusia a anunțat că OCCRP a fost desemnată organizație indezirabilă, în temeiul unei legi rusești vagi.
Este vorba despre Legea federală din 23.05.2015 N 129-FZ, care, așa cum au prezis criticii, când a fost adoptată în anul 2015, a a fost folosită din ce în ce mai mult pentru a pedepsi pe oricine încearcă să spună adevărul despre țară, scrie Drew Sullivan, oublisher OCCRP.
În termeni practici, a fi declarat indezirabil nu înseamnă nimic pentru OCCRP, ca organizație.
„Suntem înregistrați în SUA și nu am avut niciodată operațiuni oficiale în Rusia. Am încetat să mai contractăm angajați în Rusia în septembrie 2021. Nu mai avem nici o prezență fizică sau logistică în Rusia. Cu toate acestea, angajăm și lucrăm cu cetățeni ruși din afara Rusiei. Majoritatea lucrează cu organizații care au fost deja desemnate ca nedorite”, spune Sullivan.
„Acestea fiind spuse, desemnarea criminalizează efectiv munca noastră”, explică jurnalistul, „și existența noastră ca jurnaliști, ceea ce ar putea cauza probleme serioase unora dintre cititorii și personalul nostru”.
Cetățenii ruși care repostează poveștile OCCRP vor fi acum supuși unui avertisment și riscă închisoarea, dacă continuă. „Putem fi arestați în timp ce vizităm țara și orice cetățean rus care lucrează cu OCCRP ar putea fi arestat”, spune Drew Sullivan de la OCCRP.
Această tactică de agresiune a fost lansată într-un ultim efort disperat de a controla fluxul de informații care ajunge la ruși. „Dar, în calitate de editor de povești în limba rusă, pot vedea că acest lucru nu funcționează”, explică jurnalistul de investigaţii, apoi adaugă:
„Cititorii din Rusia încă găsesc și citesc poveștile noastre. Acest lucru este deosebit de important acum, când liderii lor iau decizii pe viață și pe moarte și folosesc puterea statului pentru a-și proteja propriile bunuri străine furate. Așa că ne vom dubla eforturile, concentrând mai mult, nu mai puțin, atenția asupra acțiunilor guvernului rus.
Guvernul rus și liderii săi se vor confrunta în cele din urmă cu consecințele atacului lor neprovocat asupra unui guvern vecin pașnic, ales democratic. Între timp, vom continua să raportăm despre corupția endemică care a jefuit poporul rus de averea țării lor și a mutat-o în străinătate pentru a fi risipită în iahturi de lux și conace abia folosite.
Urmărim aceste active și vom publica în curând o listă cu proprietăți imobiliare, stocuri, iahturi și avioane în valoare de miliarde de dolari pe care acești oligarhi le-au ascuns în țările occidentale.
Istoria va judeca cu asprime acest guvern și va recunoaște contribuția genială a jurnaliștilor ruși dedicați la combaterea agresiunii sale abuzive. Vom continua să lucrăm cu acești jurnaliști și vom face tot ce ne stă în putință pentru a le da puterea să continue să reporteze.
Între timp, le cerem cititorilor din Rusia să fie atenți și să nu reposteze lucrările noastre în mod public, chiar dacă citiți în privat„.
