De la 1 iunie, voi lucra la Jurnalul National, impreuna cu alti colegi de la Gandul: Adrian Cercelescu, Gabriela Stefan, Alina Badalan-Turcitu. E posibil sa ne urmeze si altii.
foto: lataifascuradu
Nu discut, aici, toate motivele acestei miscari, chiar daca as vrea sa le retez anticipat din elan celor care se vor grabi sa o eticheteze ca pe o “vanzare mogulului Voiculescu”. Atunci cand nu se depasesc anumite limite in relatia patron/conducere editoriala vs angajat, discretia (ulterioara demisiei) este sinonima cu decenta.
Voi vorbi, insa, despre ceea ce este “la vedere”, fiindca ma intereseaza ce ganditi voi despre “obligativitatea tabloidizarii presei”.
Se pare ca toate mediile (sau aproape toate, cu exceptia unora de nisa) care sunt profitabile sau tind sa devina, sunt (cu anumite variatiuni) tabloide.
Gandul nu doar ca a renuntat la print, dar a devenit (mai de dinainte) tabloid.
Daca il veti intreba pe redactorul sef (Claudiu Pandaru) despre acest lucru, va nega, spunand ca publicatia se adreseaza altor cititori decat celor de Libertatea sau Cancan. Gandul “o arde pe lifestyle”, cum ar veni.
Dar, daca definim tabloidul ca ziar ce vinde “gogosi”, atunci Gandul este tabliod.
Un exemplu (pot aduna cu miile). La ora la care scriu aceste randuri, ultimul articol pe care l-am realizat pentru Gandul se apropie de 12.000 de “afisari”, in conditiile in care a fost postat de numai 4 ore. Articolul il gasiti aici. Si asta pentru ca are un titlu (considerat de multi) incitant: “Cum a reuşit “DOREL” să TAIE comunicaţiile externe ale României pentru trei zile. BECALI a fost cât pe ce să rateze un TRANSFER pentru că nu avea cum să vorbească în străinătate”.
Doar ca, acest titlu are o prea mica legatura cu continutul. Iar de aici rezulta o dubla problema: cei care vor fi intaratati de titlu sa citeasca in continuare vor fi (in buna parte) dezamagiti, iar cei care ar fi citit articolul daca ar fi avut un titlu istet, dar si in consonanta cu urmarea, ignora stirea. Cel putin, asta e parerea mea. In opinia lui Claudiu Pandaru, insa, o opinie bazata pe studii de piata, de marketing, comportamentale etc, cei care citesc stiri serioase sunt interesati si de cancan si doar pretind (uneori indignati de-a dreptul, in ipocrizia lor) ca nu sunt. Ca atare, ce sustin eu ca se intampla, bazandu-ma pe logica, nu se intampla in realitate. Iar daca citesc unele dintre comentariile (pertinente, inteligente) la articolul pomenit, trebuie sa ii dau dreptate.
Cititorii de Gandul (si de alte publicatii) s-au obisnuit, probabil, cu acest stil disonant. Titlurile trebuie sa fie “catchy”. Ca au prea putina sau chiar deloc legatura cu restul, ce conteaza, din moment ce se face “click” si creste traficul?
Probabil, se mizeaza pe comportamentul de peste al cititorilor cu IQ mic (se enerveaza pe moment, dar uita repede si musca nada, ulterior, iar si iar) si pe rabdarea celorlalti. In ce-i priveste pe cei hotarati, care nu se lasa prostiti la infinit – probabil ca procentajul acestora este insignifiant, mai ales ca nu prea au spre ce se orienta (ca alternativa in culegerea informatiilor), daca nu cunosc bine engleza sau franceza.
Cum se impaca, insa, toate astea, cu jurnalismul, cu deontologia profesionala, cu onestitatea pina la urma urmei
Ce faci, renunti la meserie sau te adaptezi trendului?
Eu unul, am incercat sa ma adaptez, pina la un punct. In urma cu nu mult timp, as fi ignorat pur si simplu informatia ca impresarul Becali a avut, in urma cu 16 ani, probleme din cauza unei pene de comunicatii. Acum, insa, am inserat-o undeva, in corpul articolului, cu strangerea de inima ca ar putea fi “pompata” spre “suprafata”. Ceea ce s-a si intamplat, din pacate, la fel cum s-au petrecut lucurile si cu un alt articol (publicat chiar inaintea celui la care tocmai am facut referire), cand titlul nu a reflectat deloc gravitatea celor semnalate in articol si a continut cuvantul “sex”, desi in text informatia legata de subiect era “ascunsa”. Nu mai ajunge sa “pescuiesti” cu tag-uri, trebuie sa manipulezi din titluri.
Devenind, in acest punct, inadaptat, m-am inscris in… “Miscarea de rezistenta”.
Nu va pot promite ca nu veti citi “lifestyle” pe jurnalul.ro, dar, cu certitudine, Adrian Cercelescu nu e Claudiu Pandaru.
sursa: Cristian Grosu pe cursdeguvernare.ro