Rex Tillerson, secretar de stat desemnat al Statelor Unite

Share

Rex Tillerson, un onorabil domn cu legături puternice cu Putin, a fost desemnat de Trump secretar de stat. Tillerson a condus până acum concernul Exxon Mobil, cu afaceri multiple de tip joint venture cu Gazprom.

Tenacitatea sa, ampla sa experienţă şi înţelegerea profundă a geopoliticii îl fac o alegere excelentă.

, a declarat Donald Trump, prin echipa sa de tranziţie.

legenda foto: În ordinea numerelor de pe tricouri – Igor Sechin, Vladimir Putin şi Rex Tillerson, la lansarea unei facilităţi Rosneft

Trump susţine că Rex Tillerson “va promova stabilitatea regională şi se va concentra pe interesele esenţiale de securitate ale SUA“.

Rex Tillerson (64 de ani) a coordonat operaţiuni în mai mult de 50 de ţări. În 2011, ExxonMobil a semnat un acord cu Rosneft.

Rex Tillerson a mâncat multe midii şi stridii cu Igor Secin

Acestea se consumă împreună cu vodkă, cea ce este o dovadă de înalt rafinament. Dar mai există alte opt băuturi recomandate la stridii şi midii:

– whisky Bowmore vechi de 12 ani
– Pepper Vodka
– Bloody Mary
– Gordon’s Cup Cocktail
– Stout
– bere IPA
– sake
– Prosecco
În general, ca toate fructele de mare, ele se pot bea liniştit cu un vin alb. Se recomandă feteasca albă de Vrancea cu glonţ pe ţeavă.

Rosneft este cea mai mare companie petrolieră de stat din Rusia. Rosneft şi Exxon Mobil s-au înţeles pentru explorare comună de petrol şi producţie. Cele două companii au încheiat zece acorduri joint venture pentru proiecte în Rusia.

Tillerson şi-a construit legături strânse cu Igor Secin, directorul executiv al companiei. Igor Secin este un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi se află pe lista neagră alcătuită de SUA.

Pe aceasta sunt demnitari, înalţi funcţionari şi magnaţi ce nu au drept de călătorie în SUA. Pe o altă listă, se află companii. Rosneft este una dintre acest companii.

Share