România liberă: Băsescu: USL pregăteşte şi a treia suspendare
„Ei sunt absolut decişi să îndepărteze această piedică, pe preşedintele României, care nu-i lasă să-şi numească oamenii de care au ei nevoie în justiţie”
Puterea: Cezar Preda: Se pregăteşte o fraudă de proporţii la referendum „Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda consideră că refuzul actualei guvernări la solicitările PDL privind instalarea de camere de supraveghere la secţiile de votare şi implementarea softului de verificare a votului multiplu demonstrează că se pregăteşte o fraudă de proporţii la referendumul din 29 iulie”
EvZ: Opriţi marea fraudă! Suspiciuni la referendum „Guvernul a promovat, ascunse în anexele unei ordonanţe de urgenţă, o serie de prevederi care fac mai uşoare eventualele fraude la referendum. Legislaţia aprobată de actuala Putere pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu lasă prea multe portiţe deschise unor posibile fraude”
Gândul: Băsescu boicotează referendumul. „Este foarte posibil să nu mă prezint la vot”. Preşedintele suspendat îndeamnă PDL să nu-şi trimită reprezentanţi în secţiile de votare „Cum să te uiţi la referendumul ăsta când cel din 2009 nu a fost luat în seamă? Îmi va fi imposibil ca prin reprezentanţii PDL să controlez ce se întâmplă în secţiile de votare. Când stabilesc că boicotul este soluţia, nu mă mai interesează rezultatul. Aş fi fost mulţumit să iau 35%. Există riscul să cer PDL să nu fie reprezentat în secţiile de votare, să boicoteze total referendumul. Este foarte posibil să nu mă prezint la referendum. Dacă PDL va lua o decizie de boicot, eu nu mă pot duce singur, trebuie să mă coordonez cu ei”
Curentul: USL aruncă pe piață sondaje manipulatoare pentru a-i scoate la vot pe susținătorii lui Băsescu „Conștienți și disperați totodată că referendumul de duminică l-ar putea readuce pe Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, din cauza neparticipării românilor la mascarada uselistă, liderii PSD și PNL se dau de ceasul morții să asigure necesarul de votanți pentru validarea referendumului”
Adevărul: Băsescu: Vor da socoteală toţi puşcăriabilii! (interviu) „Nu întotdeauna adresările mele au fost cele mai corecte şi le-am regretat atunci. Vă dau un exemplu uşor de înţeles: după incidentul cu Raed Arafat, eu l-am sunat şi l-am rugat să vină la mine. Hai, omule, du-te înapoi, asta e!”
Curierul national: Băsescu: Singurul lucru important e câţi stau acasă şi câţi votează „NU” „El spune că aceia care vor vota favorabil demiterii sale vor fi mai puţini decât cei care vor sta acasă, la care se adaugă cei care votează împotriva demiterii. «Ştiu că atitudinea mea îi pune pe români într-o situaţie extrem de dificilă. Înţeleg sensibilitatea celor care nu vor participa la vot pentru a nu legitima lovitura de stat»”
Bursa: Cursul se alătură secetei şi arde la buzunare „O intervenţie a BNR pentru susţinerea leului ar produce doar efecte limitate”
