Adevărul: Cum poate frâna Traian Băsescu noua Constituţie „Preşedintele Traian Băsescu se gândeşte să profite de slăbiciunile din actuala Constituţie şi să conteste pentru a doua oară legea referendumului la Curtea Constituţională, deşi legea îi permite, teoretic, o singură sesizare„
Gândul: Băsescu retrimite în Parlament ordonanţa prin care salariile în companiile de stat pot creşte şi de 25 de ori „Ordonanţa care face culoar pentru majorarea salariilor directorilor generali din companiile de stat neperfomante şi le permite reprezentanţilor în Adunările Generale ale Acţionarilor să-şi mărească indemnizaţiile de şedinţă de la 47 de lei, cât iau în prezent, până la 25% din cât primeşte şeful companiei, a fost trimisă astăzi de preşedintele Traian Băsescu în Parlament, la reexaminare„
Curentul: Raportul BERD: Iliescu și comuniștii lui au distrus România „Raportul BERD menționează doi „bolovani“ politici care, atârnați de grumazul țării noastre, și-au exercitat, din plin, nefasta lor influență, care ne-a marcat evoluția politico-economică din ultimele două decenii. Primul dintre aceștia este, bineînțeles neo-bolșevicul Ion Ilici Iliescu, cel care, având mâinile pătate de sânge nevinovat”
Naţional: Liberalii il pun la punct pe Victor Ponta: Nu ne dai tu ultimatum! „PNL nu va ajunge niciodata in situatia in care sa adopte decizii pe care altii le-au comunicat la televizor. Acesta este mesajul pe care Crin Antonescu l-a transmis «domnului presedinte al PSD, Victor Ponta» si «vitejilor luptei antibasescu»„
România liberă: Referendumul plus prezidenţiale, scenariu imposibil „Referendumul pentru aprobarea revizuirii Constituţiei nu se va mai putea desfăşura în paralel cu alegerile prezidenţiale. Traian Băsescu a contestat, în 23 septembrie, la Curtea Constituţională (CCR), legea USL privind scăderea pragulului la referendum de la 50% la 30%. CCR a respins cererea abia în 14 noiembrie, însă, decizia nu a apărut, încă, în Monitorul Oficial. Miercuri, şeful statului a susţinut că se fac “presiuni” pentru grăbirea deciziei şi a anunţat că va folosi toate mijloacele pentru a bloca legea”
EvZ: Dosarul de care îi e frică lui Voiculescu a fost ţinut mereu secret de PSD „În cel mult trei luni, ICE Dunărea, celebrul dosar care ascunde şi numele unor persoane devenite importante pe scena politică românească, ajunge pe mâna cercetătorilor„
Cronica română: Unii pedelişti visează la refacerea Alianţei D.A. „Vicepreşedintele PDL Ioan Bălan, deputat de Suceava, a declarat, joi, că există o discuţie pentru refacerea Alianţei Dreptate şi Adevăr, “cea adevărată, şi nu cea pârâtă de azi”, care să dea preşedinte şi guvernare de dreapta”
Puterea: Sorin Oprescu, dosar penal. Edilul Capitalei a încălcat legea funcţionarului public „Moartea lui Ionuţ a produs un efect mai puţin scontat: primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, i s-a deschis dosar penal pentru faptul că l-a numit ilegal pe Răzvan Băncescu în funcţia de director al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor – ASPA”
Curierul naţional: ANRP pierde procese pe bandă rulantă „Instituţia a anunţat ieri că este executată silit de un cesionar din Cluj Napoca, deşi Comisiile din subordinea sa nu au emis titlu de despăgubire. Judecătoria Sectorului 5, cea care s-a pronunţat în acest dosar, a admis 10 alte cereri de executare silită în acest an, respingând doar două”
Bursa: Şapte operatori riscă să rămână cu trenurile în gară „Un număr de 22 de garnituri (20 ale CFR Călători, unul de la CFR Marfă şi unul de Transferoviar Grup) au fost oprite weekendul trecut în gări, ca măsură de interdicţie temporară a utilizării infrastructurii, din cauza neplăţii TUI (taxa de utilizare a infrastructurii), după cum ne-au spus surse din piaţă”
ZF: Stanciu, eMag: Am pregătit peste 250.000 de produse pentru Black Friday „Retailerul online eMag a pregătit 250.000 de produse pentru promoţiile din cadrul evenimentului Black Friday pe care compania îl va desfăşura începând din dimineaţa zilei de vineri”
