Adevărul: Sima: Sunt în Islanda, mi-e frică să vin în România
„Cristian Sima, fostul director al Bursei din Sibiu, susţine că nu a fugit şi nu se ascunde, ci doar că a plecat în Islanda pentru a avea timp. «Am avut clienţi puternici, îmi este frică», a declarat Cristian Sima, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV”
treavelvivi
Uite-l pe Sima în Islanda, lângă gheizer, cu spatele!
EvZ: Cristian Sima, brokerul vrăjitor. Nume de cod: Toma Caragiu „A distribuit manifeste anticomuniste. O dată a fost scăpat de Zoia Ceaușescu. A doua oară a căzut în ghearele Securității și a fost racolat. Și-a ales singur numele de cod: «Toma Caragiu»”
Gândul: Sima: Sunt pe o insulă. Am pierdut banii, am plecat de frică „Aşa cum am declarat, am pierdut banii. Nu am plecat cu niciun ban, nu am niciun ban în niciun cont ascuns. Toate conturile sunt declarate. Toată nebunia asta aţi creat-o dumneavoastră, presa. Eu am plecat pentru că eram cu presiunea ajunsă la maxim. Am tranzacţionat prost şi am pierdut”
România liberă: Sima: Le-am exploatat la maximum lăcomia „Am fost mereu un luptător şi cred şi acuma că lucrurile s-ar fi putut salva dar, mi-era imposibil să-mi continui ipocrizia pentru a satisface o lăcomie generală a clienţilor, lăcomie pe care am exploatat-o la maxim în demersul meu de a le câştiga încrederea şi respectul”
Curentul: ”Pușculița” PSD Vaslui a fost arestată pentru 29 de zile „Agitație mare în rândurile PSD Vaslui după ce sponsorul neoficial al organizației , șeful Agenției pentru Protecția Mediului (APM), Remus Mitrea, a fost arestat pentru 29 de zile”
ZF: Primăria anunţă că a găsit un constructor chinez interesat de autostrada suspendată a lui Oprescu „Shanghai Urban Construction Group (SUCG) din China se declară interesat de autostrada suspendată pe care Sorin Oprescu vrea să o construiască în Bucureşti, urmând să analizeze posibilitatea formării unui consorţiu din aceeaşi ţară, pentru preluarea realizării întregului proiect”
Curierul naţional: Apple nu a reuşit să obţină interzicerea în SUA a telefonului Galaxy Nexus „O curte de apel din SUA a anulat interzicerea vânzării smartphone-ului de la Samsung. Principalul motiv pentru care s-a luat această decizie este că Apple nu a adus dovezi convingătoare”
Puterea: Preşedintele Băncii Naţionale a Poloniei: Crearea monedei euro a fost o greşeală „Crearea monedei unice europene a fost o greşeală, a declarat preşedintele Băncii Naţionale a Poloniei, Marek Belka, în cadrul sesiunii anuale a Fondului Monetar Internaţionale (FMI) ce se desfăşoară în capitala Japoniei”
GSP: I-am IstanBulit! Victorie formidabilă! Turcia – România 0-1 și avem maximum de puncte! Urmează Olanda „Seară de bairam pentru „tricolori”, care şi-au învins la Stambul contracandidata la locul 2 printr-o grozăvie a lui Grozav şi-o pasă de 5 stele a lui Pintilii”
ProSport: Pur şi simplu Grozav! Turcia – România 0-1! Surpriza lui Piţurcă a decis meciul şi a deschis drumul spre CM 2014! „Când ai mintea limpede, nici măcar 50 de mii de turci fanatici nu te pot atinge. Când îţi legi şireturile ghetelor fără să îţi tremure mâinile, poţi să faci faţă fără probleme şi la Istanbul, acolo unde tribunele sunt lipite de varul tuşelor. E greu pentru oricine şi mai ales pentru o naţională ciudată cum e cea a lui Piţurcă”
