home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Sexgate cu politicieni PSD

Revista presei. Sexgate cu politicieni PSD

Share

Adevarul: Probă de sex cu politicieni. “Deputaţii Robert Negoiţă şi Nicolae Bănicioiu sunt implicaţi, alături de interlopi şi VIP-uri, în cel mai mare scandal sexual din ultimii ani. Cei doi sunt citaţi ca martori într-un dosar DIICOT în care doi directori de agenţii de fotomodele sunt acuzaţi de trafic de persoane, trafic de minori şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

FOTO: Robert Negoita pe PHonline – Cel mai bogat parlamentar e un prahovean: are 1.600 de case!

Curentul: Robert Negoiţă şi Nicu Bănicioiu nu mai pot decât cu bani. “Ce-ar avea de împărţit un interlop şi un ales al acestei ţări, adică un deputat? La prima vedere cei doi n-ar avea nimic în comun, cu atåt mai puţin ceva de împărţit.  Cu toate acestea, dintr-un rechizitoriu al procurorilor DIICOT reiese clar că interlopul Nuredin Beinur şi deputatul PSD Robert Negoiţă au „împărţit“ o minoră care practica prostituţia, exact cum îi stă bine unui interlop şi pare-se că şi unui deputat.”

EvZ: Robert Negoiţă, martor în dosarul „Prostituţie de lux”: „Gagica asta, Alexandra, se crede puţin divă”. “Robert Negoiţă are calitatea de martor în dosarul în care mai mulţi proxeneţi, care i-ar fi furnizat fotomodele pentru „servicii sexuale” au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de persoane, trafic de minori şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. La dosarul care a ajuns pe rolul Tribunalului Ialomiţa sunt ataşate şi stenogramele unor convorbiri telefonice, considerate de anchetatori mai mult decât relevante, purtate de deputatul PSD cu proxeneţii.”

Gandul: “Dovada” procurorilor ca deputatul Negoita a facut sex cu o minora. Stenograma “momentului magic”. Plus: Cum se câştigă Miss Tineretul Social Democrat, un premiu pentru “fetele” din reţea. “[…] Fragmentul din dosarul procurorilor care, susţin acestia, ar prezenta “dovezi ale recrutării victimei minore ANUŞCA prin înşelăciune -promisiunea unei şedinţe foto în Austria – în scopul exploatării sexuale, practicarea prostituţiei în Austria, în cluburile Babylon, întreţinerea de acte sexuale plătite cu Negoiţă Robert Sorin”[…]”

Puterea: Bănicioiu şi Negoiţă, clienţii unor fotomodele ca prostituate de lux. Stenogramele din dosar. “Procurorii DIICOT au trimis în judecată patru persoane care au plasat peste 80 de fotomodele ca prostituate de lux în România, Italia sau Austria. Cei patru, Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel Voicu, au încasat de pe urma serviciilor oferite de fete peste 100.000 de euro. În dosar apare ca martor, respectiv client al fetelor, şi Robert Negoiţă, patronul celui mai luxos hotel din România, Rin Grand Hotel.”

• citeste stenogramele orgiilor sexuale in ziarul “National” •

Romania libera: Hayssam, miza tratatului România-Siria. “Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de închisoare în dosarul jurnaliştilor români răpiţi la Bagdad, va fi adus în ţara noastră în baza unui tratat de transfer de persoane cu condamnări privative de libertate, semnat ieri la Palatul Cotroceni 
de miniştrii de Justiţie din România şi Siria, în prezenţa preşedinţilor celor două ţări, Traian Băsescu şi Bashar Al-Assad.”

ZF: BNR despre ideea de a taxa suplimentar băncile: Vom respecta decizia europeană. “Ideea de a taxa suplimentar băncile considerate responsabile pentru declanşarea actualei crize mondiale, care se cristalizează în cancelariile europene, este privită cu detaşare de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, care se limitează la a spune că România va respecta decizia europeană.”

Financiarul: Kazahii de la Rompetrol vor sa pacaleasca statul cu 185 mil. euro. “Conversia obligatiunilor in actiuni ar putea fi interpretata de Bruxelles drept ajutor de stat. La finele lunii septembrie, actionarii majo­ritari de la Petromidia, kazahii de la KazMunaiGaz, au decis convertirea obliga­tiunilor ce au derivat din datoriile istorice ale rafinariei in actiuni. Miscarea a readus statul in actionariat. Daca respectivele actiuni sunt vandute pe piata se creeaza o paguba de minimum 185 de milioane de euro.”

Bursa: Lukoil tatonează preluarea zăcămintelor Sterling din Marea Neagră. “Ruşii de la Lukoil vor să-şi extindă interesele în zona Insulei Şerpilor, după ce statul român le-a mai concesionat, în iunie, o parte din resursele câştigate la Haga”
Curierul national: Cât ne costă cauciucurile de iarnă. “Săptămâna viitoare, Executivul va discuta pe tema ordonanţei de urgenţă privind obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece (1 noiembrie – 31 martie)”
Share