Revista presei de azi se referă la felul în care nişte trădători ai meseriei de jurnalist fac din declaraţiile lălăite ale unui membru al unui grup infracţional un motiv de a zbârnâi aiurea cuvinte ore-n şir pe sticlă. Izaura Anghel este agramată, penibilă şi este clar că i se spune ce să declare. Chiar dacă ridică degetul în sus ca Descartes.
Să râdem cu Izaura pe care A3 şi RTV o admiră, pentru că folosește ”limbaj juridic” „Dacă urmărești televiziunile de știri Antena 3 și RTV este imposibil să nu o vezi pe Izaura, fiica lui Bercea Mondial sau să nu fie în studiouri diverși comentatori care să discute despre declarațiile acestei penibile agramate” (Curentul)

Cine sunt membrii Comisiei juridice a Senatului care ţin partea parlamentarilor infractori „Comisia Juridică a fiecărei camere este primul for care se poate pune de-a curmezișul anchetelor care privesc un parlamentar. După ce v-am prezentat echipa din Camera Deputaţilor a partidelor la putere care îi apără pe colegii lor acuzaţi de fapte de corupţie, azi facem același lucru cu membrii comisiei din Senat” (Puterea)
Dan Dungaciu: Miza crizei din Ucraina este statutul SUA în regiune. Germania şi Rusia, pregătite să administreze estul Europei „S-a observat deja că Gemania se îndreptă, încet dar sigur, spre o politică externă independentă, asta însemnând două lucruri: pe de-o parte, o autonomizare pe dimensiunea euroatlantică (scandalurile de spionaj care au afectat recent relaţia în ultima vreme par să fie pretextul, nu textul răcirii relaţiei bilaterale) şi, în al doilea rând, gestionarea Estului pe în relaţia cu Moscova” (Adevărul)
Băsescu: Diaconescu, cel mai potrivit pentru funcţia de preşedinte! „Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că prezidenţiale aduc pe scena politică o armată înteagă de nulităţi care cred că pot fi preşedinţi ai României, el pledând pentru Cristian Diaconescu şi spunând că are, în opinia sa, profilul şi pregătirea pentru această funcţie” (Cronica română)
Înainte, cu tupeu! ASF îşi acceptă neconstituţionalitatea „Autoritatea nu a dispus încetarea mandatului lui Marian Sârbu, deşi CC a constatat neconstituţionalitatea numirii sale în funcţia de prim-vicepreşedinte” (Bursa)
Autoritatea nu a dispus încetarea mandatului lui Marian Sârbu, deşi CC a constatat neconstituţionalitatea numirii sale în funcţia de prim-vicepreşedinte „Dacă se dovedeşte că accidentul aviatic a fost, de fapt, rezultatul unui act terorist, Atrium Underwriting Group Ltd va acoperi pagubele” (Curierul naţional)
Occidentul crește presiunile asupra Moscovei. Un ofiţer explică pentu EVZ: „Sistemele anti-rachetă nu pot confunda avioanele” „În timp ce Rusia și Ucraina se acuză reciproc, la nivel oficial, pentru această tragedie, puterile occidentale, inclusiv SUA, susțin că separatiștii pro-ruși, din Estul Ucrainei, nu ar fi reușit să doboare avionul fără armament performant primit din Rusia” (EvZ)
„Cutiile negre trebuie să fie sub controlul nostru. Moscova nu vrea să ajungă pe mâinile altcuiva” „«Este momentul adevărului pentru Rusia», a susţinut secretarul de stat american John Kerry, după ce SUA, Olanda, Franţa, Germania şi Marea Britanie l-au somat pe Putin să intervină pentru a permite accesul în zona catastrofei al echipelor internaţionale care să ancheteze circumstanţele producerii tragediei” (Gândul)
Va distruge racheta rusească unitatea Occidentului? „Serviciile de informații americane a făcut, sâmbătă, legătura directă între Rusia și distrugerea Zborului Malaysian Airlines MH17 de către separatiștii din estul Ucrainei, acuzând Rusia că le-a furnizat acestora recent sistemele de rachete folosite la distrugerea MH17. Americanii pun astfel în discuție responsabilitatea directă a Rusiei în acest atac și forțează, implicit, națiunile lumii, dar în special Occidentul să ia o poziție fermă față de Rusia lui Putin” (România liberă)
