EvZ: Robert Negoiţă, favoritul mafiei imobiliare din sectorul 3 „În sectorul 3 al Capitalei, o poveste ciudată cu retrocedarea unui teren inclus în zona verde a cartierului Titan a condus la amplificarea informaţiilor că Robert Negoiţă, candidatul USL este susţinut de mafia imobiliară care vrea să construiască blocuri în parcul IOR.
Actualul primar, Liviu Negoiţă, se opune, iar un proces este pe rol. În spatele pensionarei s-ar afla acţionari ai clubului Dinamo cu care fratele lui Robert Negoiţă are interese de afaceri”
Puterea: Dihonie în USL „Uniunea Social Liberală nu stă tocmai pe roze: social-democraţii şi liberalii au din ce în ce mai multe divergenţe pe chestiuni importante. Deşi premierul Victor Ponta a anunţat posibilitatea introducerii unei taxe de solidaritate de 16% pentru bugetarii care au venituri peste 4.500 de lei, liberalul Dan Radu Ruşanu a contestat corectitudinea unei asemenea măsuri”
Romania libera: A încercat Mircea Diaconu să ascundă de ANI trei contracte semnate cu soţia sa? De ce a fost extinsă ancheta pentru conflict de interese în cazul ministrului Culturii „Culmea este că joi, când a fost citat la Parchet pentru aceste fapte, Diaconu a preferat să meargă la o şedinţă privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie”
Curentul: Parchetul General a extins cercetările în cazul Mircea Diaconu pentru alte trei infracțiuni de conflict de interese „Modestul actoraș Mircea Diaconu a intrat pe mâna procurorilor de la Parchetul General care i-au mai găsit încă trei fapte de incompatibilitate”
Adevarul: Iliescu şi-a pus secretar de stat la revoluţionari „Premierul Victor Ponta l-a numit, ieri, pe Sorin Meşteru în funcţia de secretar de stat al revoluţionarilor, dând curs unei propuneri făcute de Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD”
Gandul: Anca Boagiu: O companie care avea sediul în ministerul Transporturilor „servea contracte” cu miză de 2,1 miliarde de euro „Lucrările de modernizare a şinelor de cale ferată au fost întârziate de o companie care îşi avea sediul în Ministerul Transporturilor şi care „servea contracte” pentru anumite firme care participau la licitaţiile de atribuire, a declarat Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor”
Curierul national: Apartamentele, la minimul ultimilor cinci ani „Luna mai a adus o explozie de oferte pe piaţa imobiliară bucureşteană, ceea ce a pus presiune pe tarifele cerute de proprietari. În luna care tocmai s-a încheiat, au apărut pe piaţă 2.828 de unităţi pe segmentul vechi, cu 22% mai multe decât în aprilie 2011. Dacă însă piaţa va fi „invadată” în continuare de oferte, există şanse ca preţurile să cunoască noi ajustări”
Bursa: Preţul petrolului, în cel mai mare declin lunar din ultimii trei ani „Preţul ţiţeiului brut a înregistrat, în mai, cea mai importantă scădere lunară din ultimii trei ani, la bursa din New York, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora încetinirea economiei SUA şi criza datoriilor din Europa vor reduce cererea de combustibili”
