Revista presei. Răzvan Burleanu e noul preşedinte FRF

Share

Cutremur! Burleanu îl bate pe Avram şi devine şef la FRF! “La 29 de ani, Răzvan Burleanu a reuşit ceea ce nici un alt conducător de club din România n-a reuşit, chiar dacă puciuri au încercat mai toţi patronii cu greutate din Liga 1: dinamitarea hegemoniei instaurate de Sandu şi Kassai la Federaţie şi, implicit, în eşaloanele inferioare. Burleanu – până acum şef al Federaţiei Române de Minifotbal – a câştigat alegerile reuşind să îl învingă, în turul al doilea, pe contracandidatul Vasile Avram” (Naţional)

Se caută un nou preşedinte pentru ASF “Nici bine nu a fost înregistrată, ieri, demisia lui Dan Radu Ruşanu la Biroul Permanent al Senatului, că au şi apărut zvonuri despre viitorul preşedinte al ASF” (Bursa)

Fostul ministru Cristian David, urmărit penal pentru fals şi abuz în serviciu “David, fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, a fost citat ieri la DNA. Procurorii anticorupţie l-au anunţat că au început urmărirea penală pe numele său, fiind suspect de abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. David a declarat, la ieşirea de la DNA, că dosarul care îl vizează este o confuzie regretabilă” (Puterea)

Tupeu fără limite! Stelian Tănase vrea să achite datoriile de 180 de milioane de euro ale TVR cu bani din buzunarele noastre “Cocoțat în fruntea televiziunii publice, doar în calitate de director general interimar, Stelian Tănase demonstrează, de la o zi la alta că este rupt total, atât de realitățile financiare ale țării, cât și de problemele cu care se confruntă Guvernul care îl menține la conducerea Societății Române de Televiziune” (Curentul)

Maşinile cu 8 ani vechime se pot da la Programul Rabla “Începând de miercuri, 5 Martie 2014, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu supune dezbaterii publice proiectul de Ordin al ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de Stimulare a înnoirii Parcului Auto Naţional” (Curierul naţional)

Tensiunile dintre Moscova şi Kiev au ajuns la cote maxime în Crimeea “Forţele ruse au preluat controlul parţial asupra a două baze de lansare a rachetelor din Crimeea, a anunţat Kievul. Ucraina a decis să consolideze măsurile de securitate la instalaţiile nucleare, din cauza ameninţări forţelor ruse pe teritoriul ţării, a anunţat ambasadorul ucrainean la Viena într-o scrisoare adresată Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA)” (Cronica română)

Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat „scenarii” vizând o „normalizare” a crizei din Ucraina “Cei doi lideri au purtat discuţii pe marginea unor „scenarii de cooperare internaţională în vederea unei normalizări politice a situaţiei din Ucraina”, potrivit Kremlinului, care subliniază că discuţia a avut loc la iniţiativa lui Merkel” (Gândul)

Putin, un „gangster politic“ încolţit “Înaintea întrevederii prevăzută dintre şefii diplomaţiilor americană şi rusă, John Kerry şi Serghei Lavrov, la Paris, Statele Unite au menţinut presiunea asupra Moscovei.” (România liberă)

 “Secretarul de stat american, John Kerry, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, au discutat miercuri pentru prima dată despre situaţia din Ucraina, la finalul unei reuniuni cu privire la situaţia din Liban, în prezenţa preşedintelui francez François Hollande, relatează AFP.” (Adevărul)

Share