EvZ: USL mai inventează o manevră. Referendum de două zile pentru a-l demite pe Băsescu „După ce Bruxelles-ul le-a dat peste degete,
liderii USL vor să-şi atingă scopul prin tot felul de tertipuri organizatorice. USL vrea cu orice preţ să fure startul la referendumul de demitere a preşedintelui României”
Curentul: Ce le-a cerut Barroso lui Ponta și Antonescu: fără ordonanțe, fără grațieri și fără schimbări la DNA „Comisia cere ca un nou șef al DNA și un nou procuror general să NU fie numiți în timpul interimatului lui Crin Antonescu.
La fel, se cere, pe un ton sec, ca nicio grațiere să nu fie făcută în această perioadă, aluzie la cazul Năstase și o posibilă grațiere prezidențială. Miniștrii trebuie numiți dintre persoanele care nu fac obiectul unei condamnări privind integritatea lor personală, iar cei care fac obiectul unei astfel de condamnări trebuie să demisioneze.
Deputații care fac obiectul unor decizii finale de incompatibilitate și conflict de interese trebuie să demisioneze și ei, arată un alt punct al listei. Avocatul Poporului trebuie găsit în persoana cuiva care se bucură de sprijinul tuturor partidelor politice, spune Executivul european.
Restabilirea puterilor Curții Constituționale este prima cerință trecută la capitolul respectul statului de drept. Ordonanța de Urgență 38 trebuie astfel abrogată, spune Comisia Europeană. Trebuie restabilite regulile validării referendumului și să se renunțe la folosirea selectivă a publicărilor în Monitorul Oficial.”
Puterea: Ioan Rus: Listele electorale vor fi finalizate până la data de 24 iulie „Listele electorale vor fi finalizate până la data de 24 iulie, a anunţat vineri într-o conferinţă de presă ministrul Administraţiei şi Internelor Ioan Rus, precizând că în acest moment există 18.308.612 cetăţeni cu drept de vot”
Curierul national: Dezastrul fondurilor europene, confirmat de Bruxelles „Comisia Europeană a transmis reprezentantului român că a constatat că planul de măsuri pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene a eşuat. În opinia DG REGIO, deşi la nivel politic există voinţa necesară, la nivelul de execuţie autorităţile nu recunosc problemele sistemului şi refuză în fapt asistenţa instituţiilor financiare internaţionale. Oficialii europeni spun că actualul context naţional este foarte important, că în momentul de faţă s-a constatat o „paralizare” a administraţiei româneşti”
Adevărul: Băsescu: Oricât de supărați ar fi românii pe mine, trebuie să voteze contra restaurației „Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că își dorește foarte mult o prezență mare la referendum și că USL a procedat ca bolșevici” când i-a înlocuit pe Vasile Blaga, pe Roberta Anastase și l-a suspendat pe el”
România liberă: „Am văzut un parlamentar că lua bani” „Ca să dea jos un guvern. Fără să-şi imagineze la ce poate duce acest lucru. Nu vorbim de schimbarea unui guvern prin mijloace democratice ci de schimbarea unui guvern de un altul care s-a constituit ilegitim prin cumpărare. Prin mită”
Gândul: Rezultate finale BAC „Opt dintre cele mai bune 20 de licee sunt din Bucureşti, câte trei în Constanţa şi Iaşi, două din Cluj şi câte unul din unul din Craiova, Braşov, Timişoara şi Sibiu”
ProSport: Sandu a incendiat Casa Fotbalului! După zile de ameninţări cu excluderi şi sancţiuni, dovada unei noi minciuni: FIFA îi dă câştig de cauză Craiovei în războiul cu FRF!
Bursa: Asia importă tot mai mult porumb „Cererea sporită de porumb, provenită de la ţările asiatice – inclusiv China, va pune presiuni pe livrările globale, în condiţiile în care seceta din SUA reduce exporturile celui mai mare cultivator de profil”
