Revista presei. Inspecţia Judiciară anchetează Antena 3

Share
Antena 3, aţi cam învârtejit-o...
Antena 3, aţi cam învârtejit-o…

Puterea: CSM a cerut o anchetă privind Antena 3 „Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei de trustul Intact, care prin Antena 3 a declanşat o campanie „susţinută, agresivă” împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi”

EvZ: Dosarele de la Securitate în care apar turnătoriile lui Andrei Marga „CNSAS a anunţat încă din luna mai că îl va verifica pe Andrei Marga, după ce fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a sugerat că fostul rector ar fi colaborat cu Securitatea. Noile informaţii indică faptul că el ar fi avut mai multe nume de cod și ar fi turnat la Securitate inclusiv cetățeni străni, informaţie care ar putea fi susţinută şi de plecările dese ale lui Andrei Marga la studii în Republica Federală Germană„

România liberă: Interviu cu scriitoarea de origine română care uimeşte America „A câştigat deja doua premii prestigioase pentru literatură în Statele Unite ale Americii. Consideră că ICR ar trebui ca prin activitatea sa din străinătate să promoveze mai mult scriitori români rezidenţi ai ţărilor în care are reprezentanţe. Ea este Alexandra Ares şi a venit în România pentru a-şi lansa o nouă carte „My life on craiglist”, tradusă în limba română şi apărută la editura Polirom”

Adevărul: Victor Ponta: „Dacă un angajat al Gărzii Finaciare a dat contractul RCS&RDS, răspunde penal“ „Premierul Victor Ponta a afirmat, astăzi, că, dacă în urma anchetei DNA se va constata că vreun angajat al Gărzii Financiare a dat contracte la privaţi, atunci acesta va răspunde penal pentru fapta sa„

Cronica română: Noi mostre de tupeu marca Tokes „Preşedintele CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo, a propus ca “politicul românesc” să-şi ceară scuze, în mod simbolic, pentru “consecinţele tragice” ale Dictatului de la Trianon, care a “răpit” Ungariei Transilvania”

Bursa: IEA: Economia subterană a României, aproape o treime din PIB „Fenomenul economiei subterane reprezintă acum aproape 30% din PIB, cu mult peste nivelurile întâlnite în Cehia, Slovacia, Ungaria sau Portugalia, după cum arată un raport publicat recent de Institute of Economic Affairs (IEA)”

Gândul: Obama, în faţa celui mai mare scandal. PRISM, programul-fantomă prin care SUA are acces direct la emailurile şi la conturile de pe Internet, inclusiv în România „Una dintre cel mai bine conspirate agenţii secrete din SUA, National Security Agency (NSA), derulează de aproape 6 ani un program secret denumit PRISM, prin care a căpătat treptat acces direct la serverele celor mai mari 9 reţele sociale şi servicii de email şi date din lume, printre care Facebook, Yahoo, Google sau Apple, conform unei prezentări secrete de 41 de pagini, dezvăluită vineri de The Guardian şi The Washington Post„

Share