Revista presei. Guvernul cu opt ministere

Share

Gandul sustine ca PD-L pregăteşte guvernul de opt ministere. UDMR şi UNPR au rezervate trei portofolii. Problema remanierii ar putea fi tranşată în primele două săptămâni după moţiunea de cenzură a Opoziţiei.

Eu cred ca important este ce se gaseste sub cele opt ministere, pentru ca, daca sub ele este acelasi aparat birocratic complicat, prafuit, obosit, nu am facut nimic si nu se vor face economii semnificative.

Sustin in continuare ca, inainte sa se procedeze la aceste simplificari structurale, ar fi trebuit facut de mult un audit organizational si pe balante financiare, pe institutii si per ansamblu, cu recomandari pentru o functionalitate cat mai buna a structurilor.

Asa, ne barbierim cu toporul.

Bugetele de salarii de la intreprinderile de stat vor fi reduse, anunta Financiarul. Ca principiu, este bine. Ceea ce ma deranjeaza este faptul ca executivul nu reuseste sa treaca dincolo de cifrele mari si de proiectiile banesti de ansamblu, care taie cu toporul (din scurtul paragraf precedent), de la radacina, tot, afectand si oameni competenti, care-si fac treaba, si pleava care plimba hartii prin aparatul de stat.

In Europa, dupa falimentul financiar urmeaza cel politic, explica Adevarul. În nordul Europei, populaţia contestă masiv planurile de redresare economică şi de reducere a deficitelor. Greve de proporţii se anunţă în toată Europa.

Ca urmare a tăierilor anunţate şi a nemulţumirii faţă de salvarea Greciei, cancelarul Angela Merkel şi aliaţii liberali de la guvernare se prăbuşesc în sondaje. Si astfel, ceea ce se intampla in Statele Unite destabilizeaza Europa, SUA exportandu-si criza. Neincetat. Din anul 2007 incoace.

“Rabla” accelerează cu încă 30.000 de tichete, anunta Curierul national. Programul a fost suplimentat, pentru a treia oară, anul acesta.

În 2010 au fost scoase din circulaţie 11.000 de maşini şi au fost cumpărate peste 22.000 de autoturisme noi.

Foarte bun acest program pentru producatorii si dealerii de masini. Problema este ca el nu rezolva chestiunea de fond a crizei bugetare in care ne aflam.

Fără o lege a ANI în vigoare, deputaţii nu mai vor să-şi vadă pe site-uri declaraţiile de avere şi de interese pe care trebuie să le depună până pe 15 iunie, explica Evenimentul zilei.

In aceasta chestiune, deputatii se ascund, cum s-ar zice, dupa deget. Se prevaleaza de dreptul constitutional de a-si proteja averea personala si, astfel, securitatea proprie, pentru a-si ascunde posibilele venituri ilicite de ochiul opiniei publice. Au dezvoltat o intreaga retorica si o doctrina extrem de bine pusa la punct pentru aceasta.

Share