home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Falsa verisoara a lui Basescu (VIDEO)

Revista presei. Falsa verisoara a lui Basescu (VIDEO)

Share

Adevarul: O falsă verişoară i-a înşfăcat premiul lui Băsescu, la “Zece pentru România”/ Premiul a fost recuperat. “O persoană cu acelaşi timbru vocal a sunat în urmă cu două luni la Redacţia Adevărul de Seară Constanta, prezentându-se drept Daniela Zamfirescu, “verişoara lui Traian Băsescu”, şi reclamând că este victima primarului Radu Mazăre, care i-a luat copilul şi îl ţine ostatic.”

… ce bine-mi pare c-ati luat teapa…

FOTO: FreedomPhiles

Curentul: Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy – trimişi în judecată pentru abuz în servici. “Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, fostul ministru al Comunicaţiilor, Nagy Zsolt, fostul director general al Companiei Naţionale Poşta Romånă SA, Dan Toader, şi alţi trei manageri au fost trimişi în judecată în dosarul privind trecerea unui imobil din proprietatea statului în proprietatea privată a unei firme.”

Puterea: Pentru că au sprijinit un “tun” imobiliar de peste opt milioane de euro, foştii miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy au fost deferiţi justiţiei în dosarul “Poşta Română”. “Fostul ministru al justiţiei Tudor Chiuariu, fostul ministru al comunicaţiilor Nagy Zsolt, fostul director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA Dan Toader şi alţi trei manageri au fost trimişi în judecată în dosarul privind trecerea unui imobil în proprietatea privată a unei firme. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”

EvZ: Bunicii soţiei teroristului din Stockholm: “Ea e un înger. El, un fel de erou” “Rudele din Bolintin-Vale ale soţiei teroristului de la Stockholm bănuiesc că acesta s-a aruncat doar pe el în aer într-un acces de conştiinţă, amintindu-şi că are şi el copii.”

Romania libera: Cum a ajuns “teroristă” Mona din Bolintin. “Mona Thwany, considerată „autoarea morală” a atentatului terorist de la Stockholm, este descrisă de rude şi apropiaţi ca o tânără cuminte şi educată, vorbitoare a cinci limbi.”

Bursa: Sima iese din CA-ul Bursei sibiene, SIF-urile capătă doi reprezentanţi. “Petre Pavel Szel, preşedinte SAI Muntenia: “Nu noi am pus la cale complotul, însă am profitat de ocazie”. Grigore Chiş, “Broker” Cluj: “Am ştiut mereu să fim în echipa câştigătoare” ”

Curierul national: 2010, anul zăpăcelii fiscale. “Luminiţa Ristea: Anul acesta am primit lovitură după lovitură până am ajuns la insuportabilitate, nu ştiu dacă 2011 poate fi mai greu de atât. Nu mai puţin de 15 modificări a suportat Codul Fiscal în acest an, majoritatea cu efect negativ asupra firmelor. Nexia: Fiscalitatea a devenit atât de stufoasă, încât este obligatoriu să angajezi un consultant dacă nu vrei să fii penalizat de Fisc”

Gandul: Băncile care n-au respectat legea câştigă jocul cu ordonanţa creditelor. “Ordonanţa creditelor se aplică doar pentru împrumuturile noi, au decis deputaţii din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci. Oficialii Protecţiei Consumatorilor rămân optimişti şi spun că mai sunt şanse pentru clienţii băncilor”

Financiarul: Eurostat: Puterea de cumparare a romanului, la 46% din media UE. “Datele statistice de la Bruxelles confirma efectele sociale ale crizei in 2009 si 2010”

ZF: Topul celor mai mari 100 de companii controlate de antreprenori români. “Peste 45 mld. lei, adică 4% din cifra de afaceri a tuturor companiilor din România, se află în mâinile a 80-90 de antreprenori.”

Citeşte şi
Moartea Mădălinei Manole a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardiorespiratorii acute, survenită după o
Să începem dară cu analiza celor două liste, a vocilor şi a specialiştilor. Pe ambele
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Magyar Nemzet, unul dintre cele două cotidiene de opoziţie în Ungaria, se închide începând de
Share