Revista presei. Cum ar arăta Cabinetul Băsescu

Share

Naţional: Cum va arăta guvernul dreptei unificate, condus de Traian Băsescu „Sursele noastre vorbesc despre un cabinet format din 19 ministere, dar cum lucrurile nu sunt încă bătute în cuie, numărul posibililor miniştri este mult mai mare. Fiind vorba despre partide care au mai fost la guvernare, majoritatea dintre nume sunt cunoscute, ca de altfel şi destinaţiile ministeriale„

EvZ: Ponta şi Voiculescu îi fabrică un dosar lui Băsescu „Totul ar fi pornit de la secretara comunei Nana, Tudoriţa Nicolae, care arendase o parte din terenurile din tranzacţie. Pe 8 noiembrie, premierul a trimis Corpul de Control pentru a verifica retrocedările de la Călăraşi„

Curentul: Ponta folosește instituțiile statutului în războiul cu Băsescu. Premierul a trimis Corpul de control la Călărași încă de vineri „Cu un comportament de dictator dintr-o țară africană, premierul Victor Ponta a uitat și de respectarea Constituției și a principiului separării puterilor în stat, încolonând practic aproape toate instituțiile statului care răspund la comanda sa în războiul său cu președintele Traian Băsescu”

România liberă: Băsescu: Premierul încearcă să reîncălzească ce nu i-a reuşit cu falsul lui SRS „Premierul, ca de obicei, nu numai că poartă înaltul titlu de plagiator, la fel cum eu îl port pe acela de bunic – sunt două titluri înalte în politică şi în viaţa socială – el e doctor plagiator, dar rămâne şi un mare mincinos”

Adevărul:  „Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă referitoare la acuzaţiile care i se aduc fiicei sale, Ioana Băsescu, privind achiziţionarea unui teren agricol în judeţul Călăraşi”

Gândul: Chiţoiu spune că Băsescu l-a rugat să nu-l schimbe pe Radu Gheţea de la conducerea CEC, banca de la care fiica preşedintelui a luat credit. Cum justifică Preşedinţia telefonul Preşedinţia: „Radu-Graţian Gheţea deţine, în prezent, şi funcţia de preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor, funcţie rezervată numai directorilor de bănci. După înlocuirea pe criterii politice a conducerii EximBank, domnul preşedinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chiţoiu că schimbarea din funcţie, nejustificată şi tot pe criterii politice, a domnului Radu-Graţian Gheţea este de natură să creeze neîncredere în sistemul bancar românesc”

Cronica română: Lăzăroiu: Mişcarea Populară vrea să-l susţină pe Băsescu pentru funcţia de premier „Sebastian Lăzăroiu a precizat că Partidul Mișcarea Populară și-a propus «să obțină un scor de două cifre cu unu în față la europarlamentare», «să sprijine împreună cu celelalte partide de dreapta un singur candidat la președinție» și «să creeze un vehicul politic puternic pentru a-l susține pe Traian Băsescu pentru funcția de prim-ministru»”

ZF: Radiografia bugetului pe 2014. Ce ministere primesc mai mulţi bani „Guvernul va discuta astăzi bugetul anului 2014, care ar urma să fie orientat mai mult pe investiţii şi stimularea creşterii economice, jumătate dintre ministere urmând să primească mai puţini bani decât în acest an, în timp ce pentru infrastructura de transport, educaţie sau agricultură vor fi alocate sume suplimentare”

Curierul naţional: Guvernul reporneşte ajutorul de minimis „Plafonul maxim alocat unui întreprinzător a fost redus la 100.000 euro, astfel încât să poată beneficia cel puţin 1.111 de solicitanţi. Cererile pot fi depuse online timp de 10 zile pe site-ul aippimm.ro, punctajul fiind acordat automat la înregistrare. Jianu (PTIR): Am fi dorit o demarare mai rapidă a programului. Din informaţiile pe care le deţinem, ar putea începe abia în luna ianuarie 2014”

Puterea: Regele Mihai I se simte “hărţuit” de Dieter Stanzeleit presupusul fiu nelegitim „Violonistul german Dieter Stanzeleit, care susţine că este fiul Regelui Mihai I, s-a folosit de acte false în procesul de filiaţie pentru a-şi demonstra legătura de rudenie, iar Regele se simte hărţuit de acesta, a declarat, ieri, Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale a Românie”

Share