home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Comicii traseismului

Revista presei. Comicii traseismului

Share

EvZ: Traseiştii râsului “Migraţia politică din PDL spre Opoziţie a căpătat în ultimele câteva zile accente de comic involuntar”

Bihoreanul

Curentul: România, condamnată la CEDO pentru Mineriada lui Iliescu din 1991 “Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a „taxat”, încă odată, lipsa de eficiență a neputincioasei noastre justiții care, de astă dată, nu a fost în stare să elucideze o dramă petrecută în urmă cu aproape 21 de ani. Ieri, Instanța europeană a emis, Sentința nr. 12442/04, pronunțată în dosarul „Crăiniceanu-Frumușanu contra România” și ne-a condamnat la plata unor daune cifrate la peste 60.000 de euro”

AdevarulCine este noul şef la “Doi şi-un sfert”, zis ,,puiul Vulpii” “Fost adjunct al şefului Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi fost şef al structurii de informaţii a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, comisarul şef Gelu Oltean, a fost promovat în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) de fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (Doi ş’ un sfert) Virgil Ardelean, supranumit Vulpea”

Romania libera: Doar 6,5 % din fondurile europene alocate României între 2007 şi 2013 au fost atrase până acum. La două luni de un imens eşec: suspendarea fondurilor europene “Autorităţile admit posibilitatea ca la începutul lunii iulie Bruxelles-ul să întrerupă accesul României la fonduri europene de miliarde de lei”

ZF: La revedere Dacia Logan, maşina de la Piteşti care a revoluţionat industria auto. Logan 2 intră pe ultima sută de metri “Dacia Logan, „pariul nebun“ al lui Louis Schweitzer, din gama căruia s-au produs peste 1,5 milioane de unităţi în opt ani, care a adus francezilor venituri de aproape 15 mld. euro şi care a dus Dacia la 8% din exporturile României, se pregăteşte să devină istorie”

Gandul: Raport ING: Carrefour ar putea renunţa la afacerile din nouă state printre care şi la magazinele din România “Retailerul francez Carrefour s-ar putea retrage din România şi alte opt state. Ipoteza a fost lansată de către analiştii băncii olandeze ING, în cadrul unui raport privind situaţi financiară a retailerului”

Curierul national: România intră în zodia smartphone-urilor “În prezent peste 2,5 milioane de telefoane mobile inteligente sunt utilizate de români. Până în 2015 numărul acestora ar putea ajunge la 7,5 milioane de unităţi. În ultimul trimestru al anului trecut, 1 din 3 telefoane vândute a fost smartphone”

Bursa: Ungurii pe teava rusilor. Rămânem fideli unei afaceri infidele – Nabucco “Se încinge bătălia pentru gazele din zăcământul azer Shah Deniz II. Proiectul gazoductului Nabucco pare să fi primit, ieri, o lovitură de graţie din partea Ungariei”

Citeşte şi
Piaţa de media valorează aproape 514 milioane de euro

Piaţa de media din România va creşte, în acest an, cu 5,5%, comparativ cu anul Read more

Ameninţări asupra presei. Poliţia Constanţa cere dezvăluirea sursei!

Poliţia Constanța a solicitat unei publicații locale să dezvăluie identitatea unei surse, care le-a trimis Read more

MediaSind atrage atenția Guvernului că angajaţii din cultură şi mass-media nu sunt salariați de mâna a doua

Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB Read more

Ben Oni Ardelean, din aripa PNL/USL, a sărit la gâtul jurnaliştilor

Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să Read more

Jurnalişti ucişi anul acesta, mai mulţi decât în anul 2017

După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018. Read more

Mălin Bot, ca şi toată familia acestuia, are toate conturile blocate

Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor Read more

Cozmin Guşă îi cere lui Rareş Bogdan să-şi ceară scuze ca să intre pe post

Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de Read more

PSD mituieşte iar presa cu bani de la ministere, ca acum 15 ani

Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile” Read more

FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) îşi informează afiliaţii despre ce s-a întâmplat în România

FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul Read more

Micky Şpagă iese la rampă împotriva televiziunilor (Stenograme PSD)

Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă Read more

Share