Revista presei. Cabinetul reformei lui Nastratin Hogea

Share
Această poză e un pamflet şi va fi tratată ca atare: cu antinevralgic.
Această poză e un pamflet şi va fi tratată ca atare: cu antinevralgic.

România liberă: De unde vrea Guvernul să aducă investiţii de 10 miliarde euro „Planul Naţional de Investiţii Strategice şi Creare de Locuri de Muncă“ prezentat ieri de Guvern urmăreşte cinci domenii-cheie: energie, resurse minerale, agricultură, industrie, infrastructură. Astfel, Cabinetul Ponta se pregăteşte să dea undă verde proiectului de la Roşia Montană, să diferenţieze redevenţele pentru exploatarea resurselor de petrol şi gaze în interiorul ţării şi din Marea Neagră şi să listeze la bursă Hidroelectrica. Toate redevenţele colectate de stat vor intra într-un fond de dezvoltare”

Adevărul:  „Consolidarea macroeconomică, stabilitate politică, atragerea de investitori şi crearea de locuri de muncă. Toate fac parte din Planul Naţional de investiţii strategice şi crearea de noi locuri de muncă, prezentat joi de premierul Victor Ponta, care s-a angajat public ca până la sfârşitul anului să atragă investiţii de 10 miliarde de euro şi să creeze 50.000 de noi locuri de muncă„

Bursa: Planul Naţional al lui Ponta – „poncife răsuflate”, „promisiuni ceauşiste”, „tiribombe mediatice” „După un an în fruntea ţării, Guvernul Ponta a reuşit să întocmească un «Plan Naţional de investiţii strategice şi crearea de noi locuri de muncă». Doar că această strategie este destul de generală, fără să menţioneze modalităţile în care vor fi realizate anumite obiective doar punctate în plan”

Curierul naţional: Plan Naţional sau vise guvernamentale? „Până la sfârşitul anului, Guvernul vrea să atragă 10 mld. euro şi să creeze 50.000 locuri de muncăGuvernanţii vor să finalizeze anul acesta reactoarele 3 şi 4, deşi situaţia stagnează de şapte ani şi promit realizarea a multor altor proiecteExecutivul n-a pierdut niciodată ocazia să se laude, precizând că, la şase luni de la alegeri, a rezolvat deja numeroase probleme”

Puterea: Mătuşa lui Gigi Becali, găsită moartă în piscină „Poliţiştii au deschis o anchetă de moarte suspectă în acest caz. De asemenea, un medic legist şi un procuror au venit la reşedinţa fraţilor Giovani şi Victor Becali pentru a stabili exact în ce condiţii a încetat din viaţă Everdichia Becali”

Curentul: Familia Voiculescu face din nou presiuni asupra Justiției și se victimizează politic Dan Voiculescu: „Știe o țară întreagă că eu sunt miza reală pentru Traian Băsescu. Și nu de ieri, de astăzi, ci de 8 ani, de când nu am vrut sa îi subordonez trustul de presă pe care l-am fondat. În consecință, solicit celor care vor să se razbune pentru o suspendare confirmată democra­tic prin votul a 87 la sută dintre românii care s-au prezentat la vot, să aiba curajul de a se lupta cu mine, nu cu copiii mei”

Cronica română: Antonescu a luat cuvântul doar de patru ori în plenul Senatului „Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a luat cuvântul doar de patru ori în plen de la începutul actualei legislaturi şi a semnat ca iniţiator un singur proiect de lege. Nici liderul principalului partid de opoziţie nu a avut o activitate parlamentară prea bogată”

Gândul: Băsescu întoarce în Parlament legea referendumului cu cvorum redus la 30 la sută. Care sunt obiecţiile preşedintelui „Şeful statului consideră oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente „pentru ca referendumul să poată exprima, în mod real şi efectiv, voinţa cetăţenilor, voinţă ce constituie premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului””

EvZ: Traian Băsescu în EVZ Chişinău: „Reunificarea va avea loc mai devreme, în UE” „Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ediţia de Chişinău a „Evenimentului zilei”, care se lansează astăzi, preşedintele Traian Băsescu vorbeşte despre parteneriatele ce pot fi dezvoltate între România şi Republica Moldova şi explică de ce crede că este un politician atât de popular peste Prut„

Share