home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Băsescu i-a luat la refec pe şefii procurorilor

Revista presei. Băsescu i-a luat la refec pe şefii procurorilor

Share

Gândul: Băsescu i-a chemat la “interviu” pe procurorii din lista lui Ponta “Interviurile cu procurorii avansaţi Consiliului Superior al Magistraturii de premierul Victor Ponta pe 4 aprilie, după discuţii cu şeful statului, au loc în contextul în care numirea depinde de semnătura preşedintelui. Înainte de a-i respinge pe Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie, pentru aceleaşi funcţii, în ianuarie, Traian Băsescu nu i-a chemat la întâlniri similare”

Puterea: Sechestru. Corneliu Dobriţoiu, luat la bani mărunţi de DNA “Procurorii anticorupţie au pus sechestru pe averea fostului ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu în dosarul în care este urmărit penal în legătură cu atribuirea nelegală de locuinţe de serviciu, alături de generalul de brigadă (r) Traian Pigui şi alte zece persoane care au avut funcţii de conducere în Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în acest dosar valoarea prejudiciului în dauna MApN a fost estimat la 1,2 milioane de lei”

Adevărul: Precedent important: demisie la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi după acuzaţii de plagiat lansate de Integru.org “Conferenţiarul Olesia Mihai, cea care a fost acuzată de Integru.org că teza sa de doctorat ar fi aproape 100% plagiat, şi-a dat demisia din Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, iar cazul său va ajunge pe masa comisiilor de specialitate şi de etică din instituţie”

Naţional: Băsescu îl scoate din nou la vals pe Liviu Dragnea! “Uite că, la fel ca în viaţa de fiecare zi, şi în politică plăcerea adulterului se dovedeşte mai atrăgătoare decât plictiseala mariajului. Astfel că, deşi de ceva vreme relaţiile dintre Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea păreau mai mult decât cordiale, dragostea doctrinară dintre cei doi a pălit în faţa ispitei coabitării

EvZ: Liberalii, sub papucul lui Crin Antonescu “După Congresul PNL de la finalul lunii februarie, Crin Antonescu a decis că nu are nevoie de Biroul Politic pentru a conduce partidul şi că se descurcă singur. Unii dintre cei 31 de vicepreşedinţi sunt de aceeaşi părere cu el, dar alţii îi dezavuează stilul de conducere

Cronica română: Senatorii jurişti reduc cvorumul la referendumuri la 30% “Comisia juridică a aprobat, marţi, propunerea legislativă care reduce cvorumul la referendumuri la 30% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente, fiind înregistrate două voturi împotrivă”

Curierul naţional: Minorităţile cer Republică parlamentară şi Parlament bicameral “Varujan Pambuccian a spus că minorităţile au avut discuţii în acest sens cu toate grupurile parlamentare şi că «simte că, de data aceasta, multe dintre propuneri vor deveni realitate»”

Curentul: USL l-a băgat în foame pe teverist-ul Adrian Sobaru Sobaru: “Sunt în greva foamei în fața Televiziunii Române. Astăzi nu vorbesc, sunt legat la gură, căci n-am voie. Asta înseamnă presa în România. Pentru anumite persoane! Poate mâine pot vorbi?”

România liberăDe ce nu mai sunt bani la Poşta Română “Cum a ajuns Poșta Română, cu peste 7.000 de oficii poştale, într-o situaţie critică? Prejudicii de milioane de euro, contracte frauduloase, dosare penale şi condamnări la închisoare au fost ingredientele unei reţete infracţionale de falimentare a unei companii de stat care a raportat ultima dată profit în urmă cu cinci ani.

Bursa: Spania, agonia condamnatului la realitate “O vorbă veche spune să nu aminteşti de funie în casa spânzuratului. O vorbă mai nouă a venit să completeze proverbul românesc: «Să nu vorbeşti de faliment suveran în casa europeană unită»”

Citeşte şi
Poliţia Constanța a solicitat unei publicații locale să dezvăluie identitatea unei surse, care le-a trimis
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Share