home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Am primit transa de la FMI

Revista presei. Am primit transa de la FMI

Share

Boardul FMI a aprobat inca o transa, a cincea, pentru Romania, anunta Adevarul. Este vorba despre inca 900 de milioane de euro. Banii vor ajunge la Banca Naţională a României în decurs de două zile lucrătoare.

citeste aici comunicatul oficial al Fondului

Până acum, ţara noastră a primit patru tranşe de la FMI, în valoare totală de 9,3 miliarde de euro. De la Uniunea Europeană au venit 2,5 miliarde, iar de la Banca Mondială 300 de milioane de euro.

Evenimentul zilei informeaza ca Comisia Europeană se declară îngrijorată de noua Lege ANI. Iata ce a spus pentru Mark Gray, purtator de cuvant al Comisiei Europene:

Suntem îngrijoraţi de amendamentele adoptate în parlament. Nu am să mă pronunţ înaintea raportului ce va fi adoptat mai târziu în cursul acestei luni. (…) În ultimii ani, am lăudat ANI pentru rezultatele bune obţinute în ceea ce priveşte stabilirea de incompatibilităţi, conflicte de interese şi averi nejustificate. ANI este, pentru Comisie, un pilon-cheie în lupta împotriva corupţiei

Un sinistrat către Băsescu, conform Gandul: “Îmi e scârbă să văd că veniţi şi vă uitaţi la nenorocirea noastră”.

De unde se vede bine ca exista situatii in care un presedinte, daca nu iese public in anumite situatii, este acuzat ca se da ranit in prima zi, in a doua zi se presupune ca are o pareza, ba nu, ca are o depresie, ba nu – ba nu, ca e internat la Spitalul SRI.

Apoi, cand apare in public, este scuipat de sinistrati. In asemenea situatii, presa devine un aspirator de jigniri, scuipati, batjocura, colcairi. Nu poti ignora asemenea situatii nenorocite. Problema e ce devii ca jurnalist, daca nu mentii echilibrul si dai titlu enorm, ca pe formatul Huffington Post: o goarna a adversarilor celui pus la zid.

Mai ales ca si Puterea preia acelasi moment din iesirea presedintelui la locul sinistrului. Inapoi cu aceeasi publicatie la cazul Bahaian: Sergiu Băhăian şi locotenenţii săi şi-au ucis complicii, care i-au ajutat la o fraudă de 700.000 de euro. Cotidianul publica rechizitoriul facut de procurori in acest caz.

Ziarul financiar anunta ca ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că majorarea TVA ar putea afecta investiţiile americane din România şi a adăugat că cea mai mare problemă o reprezintă faptul că această creştere ar putea influenţa revenirea economică a tarii.

Se pune atunci intrebarea logica: cine are interesul ca investitiile americane in Romania sa fie afectate? Raspunsul firesc este: Federatia Rusa. Si astfel ne intoarcem la mai vechile acuzatii, privind legaturile greu de facut

Citeşte şi
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Share