EvZ: USL ratează ţinta Schengen şi blamează Europa „Scandalul privind eşecul României de a adera la Schengen ia amploare. Surse diplomatice susţin că, dacă Bucureştiul va forţa un vot la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 7-8 martie, mai multe ţări vor adopta poziţia anunţată deja public de Germania şi vor vota împotriva aderării. Ar fi vorba de Olanda, Finlanda, Austria, Danemarca, Franţa şi Belgia„
Adevărul: USL scoate Justiţia română de sub rigorile UE „Guvernul Ponta a renunţat, oficial, la solicitarea unui vot pentru aderarea la Schengen şi a plasat acest obiectiv pe un plan secundar, ceea ce lasă Uniunea Europeană fără pârghii
pentru a impune reforme în Justiţie”
Gândul: Socialiştii germani, familia politică a lui Victor Ponta: De ce se opune guvernul nostru intrării României în Schengen „Sunt două motive pentru care Germania a decis să se opună intrării României în Schengen: primul motiv este unul legat de precampanie electorală din Germania. Parlamentarul german susţine însă că la fel de important este şi faptul că România trebuie să mai facă paşi înainte în lupta anticorupţie.«Rapoartele Comisiei Europene trebuie luate în serios. Lupta anticorupţie trebuie continuată»”
Curierul naţional: Transportatorii au nevoie de Schengen „Augustin Hagiu: Întârzierea aderării aduce transportatorilor pierderi de mii de euro lunar. Radu Dinescu (UNTRR): Aderarea ar creşte eficienţa şi ar diminua focarele de mică corupţie. De la demararea negocierilor, România a cheltuit peste 1 mld. euro în vederea îndeplinirii condiţiilor impuse de UE„
România liberă: Ponta: Trebuie să găsim un cvorum realizabil pentru referendum, fie 30%, fie 25% să spună „da” „Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că una dintre priorităţile USL în perioada următoare vizează finalizarea legii electorale în ceea ce priveşte alegerile parlamentare şi stabilirea unui «cvorum realizabil» pentru orice tip de referendum, indiferent de tematica acestuia”
Puterea: În vizorul DNA. Adrian Ţuţuianu, dat pe mâna procurorilor de denunţătorul lui Ion Stan „Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a fost denunţat la DNAde omul de afaceri Nicuşor Sorin Dima, care susţine că i-ar fi dat mită electorală înaintea alegerilor locale din vara anului trecut. Este vorba despre 30.000 de euro plătiţi de omul de afaceri pentru afişe şi bannere şi 20.000 de euro – bani gheaţă – pentru cheltuieli electorale, în schimbul obţinerii unor contracte cu primăriile din judeţul Dâmboviţa”
Curentul: Suntem săracii Europei: România, pe ultimul loc în UE la salariul minim pe economie: 157 euro/lună „România a ajuns în luna ianuarie 2013 pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește salariul minim pe economie, potrivit Eurostat – organismul care se ocupă cu statistica Comisiei Europene . Astfel, după ultima creștere din ianuarie, România, unde salariul minim pe economie a ajuns la 157 de euro/lună, a fost devansată de Bulgaria”
Cronica română: Marta Petreu: Poate că noi, scriitorii şi editorii, o să mai spălăm câteva pete de pe imaginea externă mereu mânjită a României „Scriitoarea Marta Petreu a răspuns întrebărilor: Ce poate aduce literaturii române ediţia din acest an a Salon du Livre, al cărei slogan este «Lettres roumaines à lʼhonneur»? și Ce înseamnă pentru dumneavoastră prezenţa la această ediţie la care România este oaspete de onoare?”
Bursa: George Băeşu, ANRP: „Nu se diminuează valoarea despăgubirilor” „Foştii proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist vor fi despăgubiţi preponderent în natură, potrivit proiectului noii legi a retrocedărilor, pe care Guvernul îl va citi, în primă lectură, miercuri”
