Am citit cu stupoare rechizitoriul procurorilor DNA în Dosarul Gala Bute abia în cursul zilei de ieri. Are 40 de file. Îmi manifest consternarea faţă de felul aberant în care se desfăşurau achiziţiile publice pentru lucrările date de autoritatea de management a fondurilor strcuturale gestionate de MDRT.
De fapt, nu erau nici un fel de achiziţii publice, în sensul legal al termenului. Erau pur şi simplu nişte concursuri între mai mulţi investitori privaţi, care ajunge mai aproape de sânul cald şi primitor al ministrului Elena Udrea.
Cam asta se ascunde în spatele cazului finanţării dominate de infracţiuni a Galei Bute. Pentru că nu este vorba numai despre Gala Bute, ci despre un întreg modus operandi. Dacă e să dăm crezare procurorilor. Dar asta numai instanţele de judecată vor stabili la finalul procesului.
Plocoane şi trageri de finanţare ca-n Fanar
Primul lucru consternant este cum se făceau lucrările şi cum se realiza finanţarea lor. Întreprinzătorii privaţi se apucau de treabă ca nebunii, pe banii lor, apoi se duceau la Minister (al Dezvoltării, condus de Nuţi din Pleşcoi) cu plocoane (credem noi) şi începeau să-şi facă lobby:
„(…) decizia de efectuare a platilor sau de reziliere a contractelor apartinea in toate situatiile personal ministrului (…)”
Ministerul Dezvoltării, prin AM POR, gestionează fondurile structurale din Programul Operaţional Regional (POR). De acolo şi-a tras şvunca şi Gala Bute. De ce hotăra Elena Udrea personal plăţile sau rezilierile şi nu responsabilii AM POR? De ce nu se respecta regulamentul de acordare a banilor?
De regulă, din costul unei lucrări se acoperea 20% – 30%. În rest, nexam-flexam! E un fel de versiune pocită, sluţitonglă a cofinanţării lucrărilor româneşti din fonduri europene, ori viţăvercea. Lucian Bute cred că acum nu mai ştie, săracul, cum să se ascundă să boxeze în România până se stinge scandalul ăsta!
În acest gen de lucrări, din 100.000 de euro, să zicem, afaceristul român vine cu între 30% şi 50%, iar restul banilor sunt bani europeni. Într-adevăr, în astfel de contracte, întreprinzătorul întâi bagă toţi banii, apoi trage fondurile structurale.
Dar totul este scris pe hârtie, e un proiect, părţile semnează. Nu, taticule, aici totul era ca-n Vestul Sălbatic sau ca-n Fanar: care era mai bun pistolar prindea potul mare. Incredibil!
Cutuma. 10% pentru Naşa, să ungem mecanismul!
Ca să meargă acordările de fonduri mai bine, susţin procurorii în rechizitoriul la Dosarul Gala Bute, se împământenise o cutumă, în baza căreia…
„(…) societatile comerciale care primeau finantari de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului sau de la companii subordonate acestuia transmiteau prin diferiti intermediari apropiati ministrului un procent de 10% din platile incasate pentru a determina aprobarea in termen util a finantarilor.”
Pâinea şi cuţitul, la Elena Udrea şi Ana Maria Topoliceanu – ele două decideau ce şi cum, la cine ajungeau banii.
„Decizia cu privire la obiectivele din lista sinteza care vor fi promovate la finantare apartinea conducerii ministerului, in colaborare cu conducerea CNI, iar in perioada savarsirii faptelor nu exista un cadru normativ care sa prevada criterii de prioritizare a obiectivelor incluse pe lista sinteza.„
Elena şi Ana Maria au făcut şcoala împreună, se cunosc foarte bine şi de mult timp. Iniţiaţii ştiu bine la ce anume ne referim. Elena este originară dintr-un sat din judeţul Buzău, de lângă Pleşcoi, unde ţi-e frică să nu intri pe drumul judeţean cu maşina, că nu mai ieşi.