Războiul al treilea, cum ar putea acesta să înceapă oricând

Share

Oricând ar putea să îănceapă războiul al treilea, iar asta depinde de vălătucii care ţin loc de creier la Putin şi strategii din jurul acestuia. Conform unor informaţii obţinute de Bild, totul depinde de impresia acestor oameni, nu de realitatea faptică şi geopolitică din lumea în care trăim.

Ipoteză. Cum ar putea doborî Vova Putin Ţările Baltice

Astfel, dacă Moscova crede că este atacată într-unul dintre fiefurile sale, va contraataca cu lovituri militare de rachete lansate din enclava Kaliningrad. O astfel de credinţă că este atacată pare a fi o eventuală revoluţie democratică în Belarus.

În mic, o astfel de reacţie a avut Moscova după Euro Maidanul care a dus la căderea aliatului lui Putin, Ianukovici, în Ucraina. A urmat ocuparea estului Ucrainei şi Peninsulei Crimeea. Această reacţie ar confirma scenariul.

Zapad 2017 a fost despre un scenariu ante războiul al treilea

Acesta a fost şi subiectul potenţial de la care a plecat eerciţiul militar Zapad 2017. Vastele manevre militare derulate de Rusia în septembrie sub titulatura Zapad-2017 nu au constituit un “exerciţiu antiterorist”.

Ele nu au avut un “caracter pur defensiv”, cum susţine Kremlinul. Ele au fost un scenariu de “război convenţional la scară largă împotriva NATO în Europa”. Acesta includea capturarea Statelor Baltice, bombardarea Germaniei şi invadarea unor ţări neutre.

Publicaţia citează doi analişti de top din servicii secrete occidentale, care au prefarat să-şi păstreze anonimatul. Manevrele au repetat capturarea statelor baltice şi a Belarus. De asemenea, o “campanie şoc” împotriva ţărilor occidentale membre ale NATO precum Germania şi Olanda, dar şi Polonia, Norvegia şi state nealiniate precum Suedia şi Finlanda.

Războiul al treilea ar începe cu capturarea Ţărilor Baltice de Rusia

Potrivit celor două surse, trupele ruseşti au exersat capturarea “regiunilor de vulnerabilitate din punctul de vedere al Rusiei”. Acestea ar fi cele trei ţări baltice. Acest lucru presupune “derularea rapidă a operaţiunii Suwalki”.

Aceasta este o regiune decisivă strategic, despre care Starea Presei a scris chiar înainte de Zapad 2017 şi anterior. Dacă Rusia ocupă această zonă de frontieră de 104 km, aflată în apropierea enclavei Kaliningrad, Lituania, Letonia şi Estonia vor fi decuplate de aliaţii occidentali.

Rusia a creat, în cadrul exerciţiilor, statul artificial “Veyshnoria”, pe zona de pământ de 40 de km dintre Polonia şi Lituania. Moscova a repetat “neutralizarea sau preluarea controlului asupra aeroporturilor şi porturilor (baltice), astfel ca acestea să nu poată primi susţinere militară NATO”.

Războiul al trreilea. Bombardarea unor ţinte germane, olandeze, suedeze, finlandeze şi poloneze

Sursele citate au arătat că “forţele aeriene strategice ale Rusiei, avioane cu rază lungă de acţiune, au luat parte la exerciţii”. Acestea “au efectuat simulări ale unor zboruri deasupra Mării Baltice şi Mării Nordului.

Ruşii au exersat bombardarea unor ţinte vest-europene, abordând coasta germană şi olandeză din Marea Nordului. Precum şi teritoriul suedez, finlandez şi polonez din Marea Baltică. Exerciţiul a inclus valuri de bombardiere strategice Tu-95, precum şi sprijin aerian prin avioane de vânătoare şi de aprovizionare.

Bombardierele au exersat lansarea de rachete şi rachete de croazieră. Avioanele au revenit la baze înainte de a atinge graniţele NATO. În cazul unui război real, ţintele ar include…

… infrastructura critică, respectiv aeroporturi, porturi, uzine energetice şi aşa mai departe. Aceasta pentru a crea o undă de şoc în aceste ţări şi pentru a face populaţia să ceară guvernelor ‘nu ar trebui să ne implicăm în asta, ar trebui să alegem pacea'”.

Share