home EVENIMENT, POLITICA Rareş Bogdan anunţă: Vom câştiga alegerile la scor!

Rareş Bogdan anunţă: Vom câştiga alegerile la scor!

Share

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan dă un nou semnal politic de forţă, înainte de cel de-al doilea tur (şi singurul) al alegerilor locale.

„Vom câștiga Alegerile Locale la scor! Vom fi foarte clar și validaţi de cetățenii României primul partid, la fel ca la Europarlamentare, dar cu un scor electoral crescut cu procente bune faţă de 26 mai 2019. Numărul de Consilii Județene pe care le vom câștiga va fi mult peste dublul celor pe care le deţinem acum.

Ştiu ce vorbesc. După 16 județe pe care le-am străbătut în Campania aceasta și înaintea celor 10 judeţe pe care le mai străbat cu întâlniri electorale și emisiuni la TV și Radiouri sau Platforme OnLine locale, respectiv Conferințe de Presă, la fel ca până acum, pot spune că vom lua cel mai mare scor înregistrat de PNL după 1990.

Pentru asta însă este nevoie de mobilizare și organizare perfectă. PSD este încă periculos, iar cei 28 de președinți roșii de Consilii Județene luptă cu toate mijloacele. Inclusiv cele neconvenționale sau chiar ilegale. Așa că, NU vă călcați pe laurii victoriei pe care încă nu o avem. La luptă! Vot cu Vot se obține Marea Victorie. Cu Bunul Dumnezeu înainte!”

Share