Cu cât regimul lui Vladimir Putin, devine mai aspru și mai represiv, cu atât mai reușită pare a fi domnia lui Iosif Stalin, pentru rușii obișnuiți.
În cei cinci ani până în 2021, numărul rușilor care au fost de acord că „Stalin a fost un mare conducător” s-a dublat de la 28% la 56%, potrivit sondajelor realizate de centrul independent Levada Center; în aceeași perioadă, numărul celor care nu au fost de acord cu această afirmație a scăzut de la 23%, la 14%.
Începând din anul 2015, Stalin a fost adulat cu ocazia sărbătorilor naționale, iar discuțiile despre represiunea sa au fost în mare parte înăbușite.
Atât de mare este interesul față de dictatorul sovietic, încât uneori pare că acesta se află în competiție cu Putin.
Cu toate acestea, cel mai probabil, el servește pur și simplu ca o mână de ajutor din trecutul îndepărtat, asigurându-i pe acoliții săi din zilele noastre că se află pe calea cea bună.
Nu este vorba doar de faptul că regimul de fier al lui Stalin a devenit un model pentru Kremlinul de astăzi. Din ce în ce mai mult, Putin însuși a ajuns să semene cu Stalin, în ultimii săi ani, când liderul sovietic era cel mai paranoic și sever.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin se afla la putere de peste 20 de ani, iar de atunci și până la moartea sa, în 1953, și-a dus regimul la noi extreme autocratice: intoleranță sporită față de opiniile altora; suspiciune constantă față de apropiații săi; brutalitate ostentativă, cu adevărat nerușinată; și idei iluzorii și obsesive, aminteşte G4Media.
La fel ca Stalin, în ultima sa perioadă, Putin a petrecut și el mai mult de 20 de ani la putere (inclusiv interludiul său ca prim-ministru din 2008 până în 2012), iar în actualul său mandat prezidențial, care a început în 2018, a demonstrat de asemenea multe dintre aceleași calități.
În acest timp, el a modificat constituția Federației Ruse, pentru a reseta ceasul mandatelor sale prezidențiale, a orchestrat otrăvirea și arestarea liderului opoziției, Alexei Navalnîi, și a început un război cu consecințe devastatoare pentru întreaga lume.
Acum, în 2022, Rusia s-a transformat într-o veritabilă autocrație personală. Prin îmbrățișarea ideologiei imperiale și naționaliste, prin reprimarea necruțătoare a societății civile și a oricărei forme de disidență și prin chemarea la arme a aproape întregii țări, Putin a reabsorbit aproape toate elementele clasice ale totalitarismului stalinist, de la cultul personalității la cultul morții eroice.
Asemănările dintre Putin actual și Stalin cel de pe umră încep cu stilul și modelul lor de conducere. Pentru Putin, ca și pentru Stalin, procesul de luare a deciziilor se reduce la o singură persoană.
Asociații și consilierii nu au aproape nici o capacitate de a-l influența pe tiran sau de a propune acțiuni alternative.
Acest lucru nu numai că seamănă foarte puțin cu modul în care se elaborează politica în sistemele democratice sau chiar în regimurile semi-autoritare; este de asemenea departe de conducerea colectivă din alte perioade ale istoriei sovietice, cum ar fi epoca lui Leonid Brejnev.
În unele privințe, Putin și-a depășit chiar idolul, în ceea ce privește personalizarea guvernării sale. Lui Stalin, de exemplu, îi plăcea să vorbească la persoana întâi plural: „Vă vom împușca”.
Lui Putin îi place, de asemenea, să vorbească în numele țării sau al elitelor, dar în octombrie, când a fost întrebat dacă regretă ceva în legătură cu operațiunea specială din Ucraina, a recunoscut că războiul a fost proiectul său personal.
„Acțiunile mele au fost cele corecte la momentul potrivit”, a răspuns el.
De asemenea, Putin a învățat de la dictatorul sovietic cum să se descurce cu propriul regim. La sfârșitul vieții sale, Stalin era din ce în ce mai suspicios față de cercul său intim.
El își dezlănțuia frecvent furia împotriva unor apropiați, precum Viaceslav Molotov, ministrul său de externe și adjunctul său de lungă durată.
În toamna anului 1945, întorcându-se la Moscova după o absență, Stalin i-a certat pe cei care odată păreau a fi cei mai loiali locotenenți ai săi – Lavrenti Beria, șeful poliției secrete, Gheorghi Malenkov, influentul membru al Biroului Politic, Anastas Mikoyan, ministrul său al Comerțului, și Molotov – permițându-le celor de la Pravda să publice extrase dintr-un discurs al premierului britanic Winston Churchill.
Molotov și-a asumat responsabilitatea pentru această publicare, pentru ca apoi să fie din nou criticat pentru că a slăbit regulile de cenzură pentru corespondenții străini.
Într-o telegramă adresată lui Beria, Malenkov și Mikoyan, Stalin s-a plâns că „Molotov nu pare să prețuiască interesele statului sau prestigiul guvernului nostru”.
După acest episod, a doua cea mai proeminentă figură a Uniunii Sovietice nu a mai fost privită ca un succesor al dictatorului.
Dar Molotov nu a fost singurul care a căzut în dizgrație: în această perioadă, și alți membri ai cercului intim al lui Stalin s-au trezit căzând în dizgrație, dintr-un motiv sau altul – sau, adesea, fără nici un motiv.
Exact cum stau lucrurile cu apropiaţii lui Vladimir Putin.