Procurorul Nicolae Sprîncu, șeful Biroului Electoral care a supervizat alegerile din Sectorul 1, din 27 septembrie 2020, i-a dat în judecată pentru calomnie și dezinformare, pe Victor Ciutacu, Mihai Gâdea și Mircea Badea, în solidar cu televiziunile de la care aceștia au executat campaniile respective: România TV și Antena 3.
Sprîncu le cere acum câte 25.000 de euro fiecăruia dintre cei trei și câte 75.000 de euro celor două televiziuni. În total, așadar, 225.000 de euro daune morale.
Victor Ciutacu, care a mințit seară de seară publicul, timp de luni la rând, că alegerile ar fi fost furate și că, de fapt, postul de primar a fost câștigat de Daniel Tudorache (PSD), se plânge acum:
„Ne-a dat în judecată (și) procurorul Sprîncu, șeful biroului electoral de la Sectorul 1; la doi ani de la alegeri.
Pe scurt, Ciutacu, Gâdea și Badea, România TV și Antena 3. Vrea câte 25.000 euro de la fiecare dintre noi și câte 75.000 euro de la posturile tv.
Cică l-am denigrat premeditat și concertat, ăsta e rezumatul acțiunii. Lucrarea a fost făcută de Nicoleta Popescu, avocata lu’ Kovesi, ca să nu mai existe dubii.
Uite-așa am ajuns iar coleg, acum în boxa acuzaților, cu Mihai și Mircea. Ne vedem în instanță“.