
Ponta despre inundaţii a reuşit performanţa ca, de alatăieri până ieri, să spună o mulţime de bazaconii. Ieri, a explicat franş că şi-a lansat candidatura la Preşedinţie din mijlocul sinistraţilor cu bună-ştiinţă. Apoi, în următoarea frază, a explicat celor care mai aveau vreo îndoială că lucrurile ar putea să stea altfel, că tot mandatul său va fi aşa: plini de nenorociri. Azi, din mijlocul apelor, a lansat un nou panseu marca „Ponta despre inundaţii”: „Uau!, ce era să se întâmple!”. La precedentele inundaţii, cele din primăvară, a lansat celebrul vocativ, branduit şi el tot „Ponta despre inundaţii”, „Fă, Doino!”.
„Uau, ce era să se întâmple!” „Este a doua zi în care Ponta se află în Novaci, direct interesat fiind, după cum recunoaşte fără să ezite: «Şi eu am o casă aici, la nouă kilometri, în localitatea Baia de Fier. Trebuie să ştiu ce se întâmplă». Un om norocos… L-a prins zavera exact în Bănie, unde îşi oficializa candidatura la Preşedinţie. Ce l-ar fi putut face să fie mai în apele lui decât o viitură picată la ţanc?!Optimist şi nepanicos ca alţii, Victor Ponta a conchis, după o discuţie scurtă, purtată cu unul dintre localnicii afectaţi de inundaţii: «Uau, ce era să se întâmple…». Dar pentru unii chiar s-a întâmplat!” (Gândul)
PSD isi face campanie cu cizme de cauciuc „Candidatura lui Victor Ponta va fi cu noroc. O spune ministrul Mihnea Costoiu, legand intr-un mod total neinspirat lansarea liderului PSD de puhoaiele care au luat o viata si au maturat localitati intregi” (Naţional)
Bătaie de joc a autorităţilor, în timpul potopului. I-au luat la mişto pe salvatorii care au scos oamenii de sub ape: „Ăştia-s salvamorţi, nu salvamonţi!“ „Am luat legătura cu elicopterul şi stabilim să facem evaluarea la faţa locului, aşa cum este procedura, să nu plece degeaba, iar primarul de la Bengeşti Ciocadia afirma la toată lumea: «Cine sunt domne ăia? Nu sunt salvamontişti, sunt salvarmorţi. Să vină mai repede elicopterul că-i băgăm pe fraierii ăia de salvamorţi în apă». Este jenant ce se întâmplă şi nu mă pot bucura că datorită intervenţiilor noastre şase oameni trăiesc” (Adevărul)
Debitele râurilor aflate sub cod roşu au atins maximele ultimelor secole „Premierul Victor Ponta se laudă pe pagina de Facebook că lustrul pantofilor săi rezistă celor mai devastatoare inundaţii. Fotografia, realizată marţi în judeţul Gorj, a fost postată miercuri înaintea şedinţei Comandamentului pentru situații de urgență care a avut loc la Palatul Victoria după încheierea căreia a cerut ministrului delegat Doina Pană să îl demită pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Vasile Pintilie. Acesta nu a catadicsit să se întoarcă din concediu, în ciuda prim-ministrului şi a stihiilor naturii” (Puterea)
Planul lui Voiculescu pentru salvarea de la puşcărie „Dan Voiculescu a făcut o sesizare la Tribunalul București împotriva conducerii Curții de Apel București, reclamând regulamentul de constituire a completelor de judecată, implicit a celui care se ocupă de dosarul ICA. Demersul poate fi interpretat atât ca încercare de preconstituire de probe pentru a scăpa de o eventuală condamnare, cât și ca o tentativă de intimidare a magistraților” (România liberă)
Predoiu şi Macovei cer demisia ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc pentru implicare în Cazul Duicu „Minciuna ministrului Robert Cazanciuc privind faptul că nu ar fi propus-o pe Elisabeta Ponea, soția șefului IPJ Mehedinți Ștefan Ponea din dosarul Duicu, a stârnit reacții în rândul opoziției” (Curentul)
Dublă țeapă la Oprescu: Bucureștiul riscă să rămână și fără Primărie, și fără bani „În momentul de față, Primăria Municipiului București locuiește fără forme legale în clădirea de pe cheiul Dâmboviței, vizavi de căminele studențești din Regie. Motivul: contractul de chirie a expirat, iar proprietarii nu mai vor să prelungească actul decât în anumite condiții, care ar fi în defavoarea Primăriei” (EvZ)
FMI: „Băncile austriece, cele mai afectate de sancţiunile impuse Rusiei” „Instituţiile de credit austriece au cea mai mare expunere faţă de Rusia, relativ la dimensiunea activelor acestora, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI)” (Bursa)
UE adoptă o serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei „Uniunea Europeană a adoptat marţi, pentru prima dată, o importantă serie de sancţiuni economice contra Rusiei, pentru a-l constrânge pe preşedintele Vladimir Putin să nu mai susţină acţiunile destabilizatoare din Ucraina” (Cronica română)
Rusia şi Occidentul, în plin război economic „Statele Unite au blocat accesul ruşilor la tehnologii importante în domeniul energetic şi le-au suspendat finanţările pentru proiecte de dezvoltare în Rusia. UE a prezentat sancţiuni importante, a blocat activele a patru apropiaţi ai lui Putin şi ameninţă cu noi măsuri punitive. De asemenea, Moscova blochează importurile de fructe şi legume din mai multe ţări şi ia în calcul şi blocarea importurilor de carne de pui din SUA şi UE” (Curierul naţional)
